„Fără vioară sunt pierdut.” – Nea Jean, constănțeanul cu mâini măiastre
Pentru orice alt spital, dl. Ion Tița Bibu ar fi putut fi un pacient ca oricare altul. Pentru noi însă, cele câteva zile petrecute alături
Pentru orice alt spital, dl. Ion Tița Bibu ar fi putut fi un pacient ca oricare altul. Pentru noi însă, cele câteva zile petrecute alături
Echipa medicală BRAIN Institute, coordonată de Dr. Sergiu Stoica (neurochirurg), l-a operat vineri, 9 mai, pe Leo Iorga. „Pentru noi, operația lui Leo a fost
de Marius Bălășoiu, trainer și life coach Am fost la BRAIN Institute. Ok, sună ca începutul unui roman și nu este. Am fost la o
Primăvara aduce, de obicei, căldură și bucurie în sufletele oamenilor. În urmă cu trei ani, însă, nu asta i se întampla lui Sorin. În primavara
BRAIN Institute își bazează existența și dezvoltarea pe trei piloni principali: leadership medical, antreprenoriat social și ceea ce americanii numesc „pacient centricity”. Cei trei piloni
Ideea unei instituții non-profit în domeniul medical nu este nouă, ci este inspirată de povestea Mayo Clinic. Dr. William Worrall Mayo și-a stabilit familia
În dimineața conferinței de presă care a avut loc ieri, echipa de neurochirurgie cerebrală condusă de Dr. Sergiu Stoica a operat un caz foarte special.