Dr. Ioana Mindruta

DR. IOANA MÎNDRUȚĂ

Medic primar neurolog, supraspecializare neuroepileptologie

Dr. Ioana Mîndruță, medic asociat la BRAIN Institute, este medic primar neurolog cu o experienţă vastă acumulată în cei peste 25 de ani de practică în neurologie. Este medic neurolog supraspecializat în epileptologie generală și evaluare prechirurgicală la Unitatea de Monitorizare a Epilepsiei și Somnului, Laboratorul de Neurofiziologie Clinică din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă București. De asemenea are competenţă în electrofiziologie și anume în electro-encefalografie (EEG), electromiografie (EMG) și potenţiale evocate (PE). 

Dr. Ioana Mîndruţă este vicepreședintele Societăţii Române de Neurofiziologie Clinică Electrodiagnostică (ASNER), membru în Comitetul de Conducere al Societăţii de Neurologie din România, coordonatorul Programelor Naţionale de Boli Rare și Epilepsii Farmacorezistente și este din 2014 șef de lucrări la Catedra de Neurologie din UMF „Carol Davila” și de asemenea  cercetător științific la Facultatea de Fizică din cadrul Universității București.

S-a alăturat echipei de la BRAIN Institute în 2014 pentru că a găsit aici competență, empatie, onestitate și o echipă extrem de sudată, foarte instruită în care are mare încredere.

BRAIN Institute este un centru unic în România unde se fac investigații de vârf și unde o echipa multidisciplinară: medici, psihologi, asistenți medicali, tehnicieni EEG, personal de suport lucrează împreună să ajute pacienții cu soluții rapide, adaptate nevoilor lor, în condiții de maxim confort și eficiență.

Evaluarea pre-chirurgicală non invazivă și invazivă, rezecții chirurgicale minim invazive sau adaptate profilului pacientului au loc zilnic,  într-un cadru sigur, fără riscuri infecțioase, la un nivel comparabil cu centrele  europene cele mai competente.

Dr. Mîndruță oferă consultații la BRAIN Institute marți între orele 16.00-18.00 și împreună cu Dr. Sergiu Stoica tot marți între 15.00-16.00 și programările se pot face de luni până vineri între orele 9.00-17.00 la numărul de telefon 021.9968  sau la adresa de email epilepsie@braininstitute.ro.

*Opinia medicală pentru cazurile de neurochirurgie este gratuită.

Tehnologie

BRAIN Institute dispune de tehnologie de diagnostic și chirurgie de ultimă oră.
Începând cu neuro-navigația, continuând cu monitorizarea nervoasă amănunțită,
și până la RMN disponibil intra-operator, dispunem de toate resursele necesare maximizării succesului nostru în ceea ce privește starea ta de sănătate.