De ce Brain Institute?

De peste șapte ani, pacienți de toate vârstele găsesc răspunsuri pentru afecțiunile lor neurochirurgicale sau ORL la echipa medicală care a fondat BRAIN Institute. Iată câteva dintre motivele pentru care aproape 1000 de oameni aleg anual medicii noștri pentru tratamentul și însănătoșirea lor:

Non-Profit.

BRAIN Institute este prima instituție medicală privată non-profit din România, care reinvestește toate resursele disponibile pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților și a practicii medicale, pentru tratarea cazurilor sociale, precum și pentru cercetare și educație, formarea următoarelor generații de colegi medici.

Leadership medical în neurochirurgia modernă.

BRAIN Institute reunește cea mai experimentată echipă de specialiști pentru neurochirurgia românească modernă. Experiența fiecărui medic în parte și rezultatele lor profesionale provin atât din educația medicală performantă, cât și din numărul mare de pacienți tratați până acum. În România, anumite afecțiuni rare pot fi tratate numai de către noi.

Tehnologie și aplicații mobile în sprijinul pacienților.

Am simplificat pașii și am urgentat procesul prin care pacienții primesc opinia medicala a Dr. Sergiu Stoica folosind aplicații prin care poți trimite online documentele medicale, fără a mai fi nevoie să te deplasezi. Opinia medicală este gratuită și echipa noastră vă contactează în maxim 24 de ore de la primirea documentelor medicale ale pacientului, inclusiv investigațiile imagistice, programarea la consult se face imediat în cazul urgențelor chirurgicale, chiar și în afara zilelor de consult dacă situația o cere, iar intervenția poate avea loc în maxim 48 de ore în cazul urgențelor (de îndată ce iese rezultatul negativ la testul RT PCR pentru Covid-19), sau cel târziu în 2-3 săptămâni pentru pacienții care au nevoie de intervenție dar nu sunt urgențe chirurgicale.

Vă acordăm tot timpul și resursele de care aveți nevoie.

Indiferent de cât sunt de solicitați, medicii BRAIN Institute cât și echipa de suport îți acordă timp, pentru a asculta și înțelege îngrijorările și problemele tale medicale, fără a grăbi consultațiile, răspund la toate întrebările adresate. Perioadele dintre două programări succesive sunt, de obicei, mai lungi decât standardele generale, pentru a putea ajuta echipa medical să ofere consulturi de calitate, în care pacienții să își poată primi toate răspunsurile de care depinde liniștea lor. Intervențiile chirurgicale durează atâta timp cât este nevoie pentru fiecare pacient în parte, astfel încât succesul acestora să fie maxim – nu există durate standard pentru operații. Neuro-anestezia modernă ne oferă posibilitatea de a opera chiar și 24 de ore dacă este nevoie, fără ca pacientul să sufere vreun disconfort ulterior.

Pacienți satisfăcuți și experiențe de neegalat.

 Misiunea noastră este să ridicăm standardele de îngrijire a pacienților la nivelul unor experiențe unice. Pregătim și motivăm fiecare membru al echipei, pentru ca odată ce intri în Institutul nostru, să fii tratat ca un membru de familie – atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Testăm continuu experiențele pacienților noștri, pentru a ne asigura că fiecare dintre noi își urmează cât mai bine misiunea.

Multe puncte de vedere.

 Indiferent de nivelul de competență și experiență, medicii BRAIN Institute își cer părerea și sfatul unul celuilalt și, în cazul pacienților cu mai multe patologii asociate, cer sfatul și implică toți specialiștii de care e nevoie, și din afara Institutului, pentru a lua cele mai bune decizii pentru pacienți. Deciziile chirurgicale se iau colectiv, în discuții formale. La BRAIN Institute, nu obții doar o opinie personală, ci beneficiezi de multiple opinii venite chiar de la medici din specialități conexe, dacă este necesar. În felul acesta, primești o îngrijire superioară și răspunsuri mai bune la întrebările și problemele care te preocupă.

Îngrijire multidisciplinară completă.

Specializarea noastră în neurochirurgie modernă, materializată în fondarea BRAIN Institute, nu ne izolează de îngrijirea medicală multidisciplinară de care fiecare pacient poate avea nevoie. Dimpotrivă, parteneriatul nostru cu Spitalul Monza, în interiorul căruia suntem integrați funcțional, îți oferă accesul la o infrastructură medicală de vârf, cât și la servicii medicale multidisciplinare de calitate.

Tehnologie medicală.

BRAIN Institute dispune de tehnologie de diagnostic și chirurgie de ultimă oră. Începând cu neuronavigația, microscopul modern intraoperator, aspiratorul ultrasonic, continuând cu monitorizarea nervoasă amănunțită și până la RMN disponibil intraoperator și postoperator, dispunem de toate resursele necesare maximizării succesului nostru în ceea ce privește starea ta de sănătate.