Dr. Mihai Adrian Cristescu

DR. MIHAI ADRIAN CRISTESCU

Medic primar neurochirurgie

       Dr. Mihai Adrian Cristescu – medic primar neurochirurg, coordonează împreună cu dr. Alexandru Thiery echipa de chirurgie spinală robotică a BRAIN Institute în cadrul Spitalului MonzaMembru al Societății Europene de Chirurgie Spinală (EUROSPINE), al Societății pentru Chirurgie Spinală Minim Invazivă (SMISS), al Societății Române de Neurochirurgie și al Societății Române de Chirurgie Spinală.  Dr. Mihai Adrian Cristescu deține Diplomă Europeană de Chirurgie Spinală și Acreditare Europeană pentru intervenții complexe de chirurgie spinală. A absolvit în 1999 cursurile Facultății de Medicină Militară din cadrul Universității ”Carol Davila” București și a fost medic rezident în cadrul Spitalului Bagdasar Arseni, Spitalului Militar București și Foch Hopital Paris. Din anul 2012 este medic primar neurochirurg. Între 2011-2021 a consultat și operat în Ponderas Academic Hospital în cadrul rețelei private de sănătate Regina Maria.

 

”Orice poate fi operat, nu orice trebuie operat!” spune dr. Mihai Adrian Cristescu de aceea recomandă intervențiile pacienților ca o ultimă soluție, atunci când nu există sau nu dau rezultate tratamentele alternative sau în cazul urgențelor neurochirurgicale.

Deși dr. Mihai Adrian Cristescu operează toate patologiile spinale: patologie degenerativă (hernia de disc, stenoze de canal vertebral, spondilolistezis, diformități, etc.), patologie traumatică (fracturi vertebrale), patologie tumorală (tumori vertebrale ale măduvei și ale nervilor spinali), patologie infecțioasă spinală (osteodiscită), patologia nervilor periferici (sindrom de tunel carpian, de nerv ulnar), acolo unde exista alterantive nonchirurgicale, insistă pentru accesarea acestora înainte de a califica chirurgical un pacient, cu speranța că poate nu va fi nevoie de operație în final.

Dr. Mihai Adrian Cristescu realizează anual peste 400 de intervenții pentru afecțiuni ale coloanei vertebrale, din care peste 100 sunt în echipe pluridisciplinare pentru patologii complexe și peste 2000 de consultații. Intervențiile realizate, în funcție de patologia pacientului, pot fi de la minim invazive la chirurgie complexă, asistată de robot, tehnicile fiind adaptate nevoilor pacientului și indicațiilor pentru o recuperare cât mai rapidă.

Grație infrastructurii și dotărilor de ultimă generație ale secției de chirurgie spinală puse la dispoziție de Spitalul Monza: sală de operație dotată cu cea mai modernă tehnologie și aparatură (microscop operator, neuronavigatie, robot Mazor, sistem de achizite O-arm, sisteme tubulare de traversare netraumatica a musculaturii, neurostimulare, etc.), dotărilor din secția de terapie intensivă și din rezervele pentru pacienți, dublate de experienta a peste 60 de colegi specialiști (medici, asistenți medicali, personal de suport) si polimorfismului echipei chirurgicale (neurochirurg, neurolog, ortoped spinal, ortoped pediatru) beneficiul pentru pacient este imens, recuperarea find mult mai rapida, cicatricile postoperatorii mult diminuate, riscul de infectie diminuat considerabil iar refacerea pe termen lung avand musculatura paravertebrală indemnă are o mai buna calitate. De obicei, pacienții sunt externati la 1-3 zile postoperator.

Dr. Mihai Adrian Cristescu oferă consultații luni între orele 16.00-18.00, miercuri între orele 9.00-16.00 și vineri între orele 15.00-17.00 și programările se pot face de luni până vineri între orele 09.00-17.00 la numărul de telefon 021.9968 sau la adresa de email spinal@braininstitute.ro.

În cazul unor urgențe medicale puteți trimite documentele medicale prin aplicația de trimitere documente ”Scrie-i doctorului Mihai Cristescu” sau arhivate la adresa de email spinal@braininstitute.ro și veți fi contactați de către echipa noastră în maxim 48 de ore

*Opinia medicală pentru cazurile de neurochirurgie este gratuită.

Tehnologie

BRAIN Institute dispune de tehnologie de diagnostic și chirurgie de ultimă oră.
Începând cu neuro-navigația, continuând cu monitorizarea nervoasă amănunțită,
și până la RMN disponibil intra-operator, dispunem de toate resursele necesare maximizării succesului nostru în ceea ce privește starea ta de sănătate.