Pentru urgențe medicale

Program de lucru call center:

L-V 8:00-20:00

BRAIN Institute își bazează existența și dezvoltarea pe trei piloni principali: leadership medical, antreprenoriat social și ceea ce americanii numesc „pacient centricity”. Cei trei piloni sunt legați intrinsec, având ca fundație comună următorul obiectiv de bază: valoare către pacient, respectiv calitatea maximă a actului medical și a îngrijirii, la prețuri minime. 

Pacient centricity, pilonul la care ne referim astăzi, are o parte „hard” –materializată în principal prin îngrijirea multidisciplinară și organizarea pe afecțiuni în loc de specialități– și o parte „soft”. În cele ce urmează, vă cerem ajutorul cu privire la cea din urmă.

Împreună cu bunul și vechiul nostru prieten Marius Bălășoiu –unul dintre cei mai pricepuți specialiști în training și motivare– am început săptămâna trecută să concepem un program integrat de training și coaching de care vor beneficia toți membrii echipei noastre, denumiți generic „care givers”. Ce încercăm să construim este un model de îngrijire care să reunească concepte precum următoarele:

  • Tratăm orice pacient precum am trata un membru al familiei noastre.
  • Suntem doamne și domni, care tratează doamne și domni.
  • Tratăm pacienții ca pe un întreg: corp, minte și suflet.
  • Felul în care echipa noastră acționează astăzi se datorează bunului simț, calității umane a fiecărui coleg, compasiunii, căldurii și empatiei naturale, pe care – teoretic – oricare dintre noi le datorăm oamenilor aflați în suferință și stres. 

Construim acest model pentru că, pe măsură ce echipa noastră crește, iar îngrijirea pacienților devine din ce în ce mai complexă, vrem să ne asigurăm că avem reguli clare în ce privește modul în care pacienții noștri trebuie îngrijiți. Vrem să codificăm –într-un mod clar, ce se perpetuaează în spațiu și timp– modul în care noi acționăm astăzi.

Vom identifica regulile și principiile ce vor defini comportamentul nostru față de pacienți prin discuții cu membrii echipei, prin interviuri cu pacienții, și prin solicitare de sprijin din partea comunității – din partea voastră.

Vă cerem deci ajutorul în articularea unor „așa da” și „așa nu” în ceea ce privește oferirea celor mai bune condiții pacienților (optimism, alinare, prietenie, compasiune, liniște și siguranță). Pe parcursul săptămânii acesteia, vă rugăm să postați aici sugestii (comentând la această postare) sau să trimiteți mesaje pe adresa ionut.patrahau@braininstitute.ro. Pentru fiecare input valoros (în limita unui top 10), vom acorda o consultație gratuită unui pacient fără posibilități.

Iată câteva exemple de reguli la care ne-am gândit până acum:

  • Fiecare membru al echipei trebuie să cunoască numele pacienților internați;
  • Fiecare dintre noi trebuie să se pună la dispoziția pacientului în momentul în care se află în preajma noastră;
  • Nu ignorăm un pacient îngrijorat, care plânge sau este deprimat. Ascultăm, acționăm, ne consultăm și luăm măsuri pentru rezolvarea problemelor;
  • Ținem la curent membrii familiei în legătură cu evoluția situației pacientului;
  • Susținem familiile pacienților în acomodarea acestora pe durata internării;
  • Ne oferim ajutorul pacienților cu nevoi excepționale;
  • Facem promisiuni, stabilim termene în privința anumitor acțiuni și ne ținem cuvântul ș.a.

Promitem că programul dezvoltat cu ajutorul vostru va fi pus la dispoziția oricărui prestator de servicii medicale în mod gratuit, odată ce își va dovedi eficiența. Vă mulțumim și sperăm că acesta să fie doar un prim pas înspre parteneriatul permanent dintre BRAIN Institute și comunitate.