Așa și-au început povestea părinții lui, cu ochii plini de fericire. I-am cunoscut pe Carmen și pe Ionuț Răducu într-o vineri dimineață, și timpul parcă a stat în loc. Și-au dorit să împărtășească povestea pe care au trăit-o într-o lună de foc pentru ei și pentru băiețelul lor de doar 3 ani, căruia i-au găsit o tumoră de 7 cm.
Căutări fără răspuns
Până în ianuarie 2016, eram o familie obișnuită cu doi copii: un băiețel de 3 ani și o fetiță de 1 an și 8 luni. Viața noastră era liniștită, până când Yanes, băiețelul nostru, a început să aibă dureri de cap. Am fost la medicul nostru pediatru din Constanța, care i-a dat Nurofen, însă durerile au persistat. Am decis să mergem la urgență, iar de aici ne-au trimis la boli infecțioase, fiind suspect de meningită. De aici ne-au trimis la ORL pentru a vedea dacă nu este otită. De la ORL ne-au trimis înapoi la urgențe. Analizele erau bune, așa că au decis să continuăm tratamentul cu Nurofen. În noaptea respectivă, Yanes s-a trezit cu o durere mare de cap și își dădea cu pălmuța în cap de durere. În acel moment ne-am hotărât să plecăm spre București, dacă la Constanța nu avea cine să ne ajute. Ne-am interesat unde să mergem și am ajuns la un spital pentru copii. Nicidecum nu ne-am gândit că o sa trecem prin așa ceva.
Am ajuns la urgență și l-am internat la pediatrie. Nu i-au dat nimic pentru durerile de cap, deși îi rugam să facă ceva; era deja a cincea zi cu dureri. După consultație, ne-au trimis la neurolog la la alt spital. Acesta a văzut ca are stări de somnolență și dureri de cap, și a sugerat un CT. Pentru că se făcea oricum anestezie, au zis că ar fi bine să îi facem și un RMN. A fost un șoc foarte mare și pentru mine, și pentru soțul meu, care îl ținea în brațe. Am început să plâng. Nu o să uit niciodată clipa aceea: Yanes era la RMN, se auzea zgomotul acela puternic, iar când am mutat privirea spre geamul unde era specialistul radiolog, am văzut că plângea și aceasta. A fost groaznic. Ne-au dat tratament cu Mannitol și Perfalgan, și ne-au trimis înapoi. Ni se tot spunea că trebuie operat cât mai repede: tumora avea 7 cm, iar riscurile după operație erau doar să rămână paralizat sau fără vedere. Ni s-au tăiat aripile.
Noi fiind oameni obișnuiți, nu știam la cine să apelăm și unde să mergem. Ca primă variantă, ne-am gândit să mergem în străinătate. Ne-am interesat în legătură cu Viena, am trimis dosarul, dar ne programau abia pe 20 ianuarie și era foarte tarziu. Am întrebat-o pe doamna doctor care sunt cei mai buni neurochirurgi din România și ne-a spus de dr. Stoica. Ne-am uitat pe internet, și de când i-am văzut poza, ne-am dat seama ce fel de om este. Însă tot eram neliniștiți și nu știam ce să facem.
Între timp, am mai fost la un spital de neurochirurgie. A fost cea mai cumplită zi: miercuri, 13 ianuarie 2016. Ni s-a spus că pe masa de operație poate să facă infarct, și că după intervenție va rămâne paralizat și fără vedere. Eram terminați. Yanes se simțea foarte rău, îl durea capul și îi plecaseră puțin ochișorii. Soțul nici nu a putut sta în spital, nu putea să își vadă copilul așa. Când am plecat de acolo, soțul a zis ca trebuie să facem ceva. În străinătate nu puteam ajunge, riscul de a face convulsii pe avion era mare, iar în România nu ni se dădeau șanse. Am hotărât să mergem la dr. Stoica să vedem și părerea dânsului.
Întâlnirea tatălui cu BRAIN Institute
Dacă ați merge la spitalul de neurochirurgie la care am fost noi, v-ați îmbolnăvi: copiii tăiați prin tot capul, pansați și cu drene. Stai ore în șir pe holurile spitalului, cu copilul tău în brațe, iar medicul e în ședințe.
După ce am aflat că băiețelul nostru are o tumoră, am plecat înapoi la Constanța. Am plâns tot drumul, nu mă mai puteam opri. Mă gândeam că trebuie să găsesc o solutie. În România nu ni se dădeau șanse, pe avion spre Viena exista riscul să facă convulsii, deci nu aveam încotro să pornim. La 1 noaptea, când am ajuns acasă, l-am căutat pe dr. Stoica pe internet și i-am dat mesaj soției că l-am găsit pe omul nostru.
Când am ajuns la BRAIN Institute, dr. Stoica a ieșit din operația în care era pentru a se uita pe RMN și mi-a spus imediat ce e de făcut. A spus sigur pe el că se rezolvă, de parcă era o operație de apendicită. Nici nu mai știam ce să zic și ce să mai întreb; nu mă așteptam deloc să îmi spună că va fi bine. Mi-a spus că nu este atât de grav și să nu îmi fac probleme. Nici nu se punea problema de paralizie cum spuneau ceilalți medici, sau chiar mai rău să îl pierdem. “Într-adevar, este o operație grea, fiind o tumoră mare, dar băiatul nu o să pățească nimic. Stați liniștiți.” Am crezut că a venit Dumnezeu și ne-a spus lucrul acesta: băiatul o să fie bine.
Apoi, totul s-a întâmplat foarte repede: a luat imediat legătura cu medicul endocrinolog, ne-a spus ce analize să facem etc. A doua zi, ne-a explicat pe RMN unde este trunchiul cerebral, unde sunt nervii optici, unde sunt carotidele, ce riscuri există. Ne-a spus liniștit ca a avut și operații mult mai grele ca asta și să stăm fără nicio grijă. Era așa zâmbitor tot timpul, zici că urma să îi taie puțin dintr-o unghie, nu să îi facă o operație pe creier. Atât de multă liniște ne-a oferit că nici nu știam ce se întâmplă cu noi de suntem fără griji.
Mai mult, ni s-a spus să ne internăm cu o zi înainte de operație ca să nu cheltuim mulți bani. Noi am vrut totuși să venim cât mai repede, așa ca am venit cu trei zile înainte de operație. M-am dus să întreb, după două zile în care nu m-a întrebat nimeni nimic de bani, cum facem cu plata. Mi s-a spus să stau liniștit.
“Toată lumea știa exact ce are de făcut” – intervenția chirurgicală văzută prin ochii mamei
Nu o să uit niciodată ce am simțit când am intrat în spital și am dat mâna cu dr. Stoica. I-am spus că este salvatorul nostru.
Yanes s-a jucat și a râs aici de parcă era la el acasă. Am avut un moment în care ne-am pierdut aerul, când ne-a spus domnul doctor să îl luăm în brațe să mergem spre RMN și apoi spre operație. După ce am stat de vorbă cu domnii doctori și ne-a spus că totul o să fie bine, ne-am liniștit de parcă copilul nostru nici nu trecea printr-un moment atât de greu. Chiar s-au bucurat că am reacționat așa pentru că ne-au spus că și pe ei îi ajută foarte mult încrederea aceasta.
Luni, 18 ianuarie 2016, a avut loc operația, care a durat aproape 6 ore. În tot timpul acesta, noi am avut o liniște sufletească și o încredere atât de mare; știam că nu se va întampla nimic rău și că totul o să fie bine. Cele 6 ore au trecut repede, datorită speranțelor mari — nu ne-a venit să credem că suntem așa liniștiți.
După operație, s-a ridicat imediat în funduleț și ne-a cerut apă. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îl gâdil în tălpi, știind de riscul de paralizie de care ne-au spus medicii înainte să venim la BRAIN Institute. Când l-am văzut că își ridică piciorușele, nu mi-a venit să cred. Vorbea, răspundea la întrebări, glumea. Se întâmplase o minune.
Când am aflat că va fi operat, ne speria gândul că o să îi taie tot căpșorul, așa cum am văzut la copiii operați la celalalte spitale. Aici însă ne-au spus că se face o incizie mică de 3-4 cm pe tâmplă. Nici nu ai zice că a fost operat. “Doar o tăietură mică, și copilul nostru e exact ca înainte. Imediat după operație zici că abia s-a trezit din somn, nu dintr-o anestezie”, spune tatăl.
Ca mămică, când ești cu copilul la spital chiar și pentru o febră, întrebi ce medicamente administrează, pui o sumedenie de întrebări. Aici ni s-a explicat totul de la început, nu a rămas nicio întrebare, iar toată lumea zbârnâia, încât aveam încredere totală.
La RMN-ul post-operator, dr. Stoica a ieșit fericit și a spus că așa ar fi arătat și dacă ar fi fost editat în Photoshop. Au reușit să scoată toată tumora.
La două zile după intervenție, Yanes mi-a cerut adidașii, s-a dat jos din pat și a mers. Când mă gândesc că puteam să îl operez în altă parte și să fi rămas paralizat! Iar acum, după o săptămână de alergături și întâmplări pe repede-înainte, totul este bine.
Experiența BRAIN Institute pentru părinții lui Yanes
Domnul dr. Stoica este un înger și copiii chiar au o șansă la viață. Doamna dr. Anca Vișan ne-a ajutat enorm, și pe noi, și pe copil. Ne-a ținut de mână, de parcă era copilul ei, a venit în fiecare zi, din trei în trei ore, să se asigure că e totul în regulă. Doamnele asistente știu cum să te trateze omenește. Nu am avut nicio teamă să dorm și să îmi las copilul în grija lor. La unul dintre spitalele la care am fost i-au uitat o perfuzie cu Perfalgan, riscând să facă hepatită, și tot pe mine m-au învinovățit. Yanes era plin de vânătăi pentru că nu îi nimereau venele, iar aici își întinde singur mânuța, nu are nicio frică.
Noi am avut un mare noroc să ajungem aici. A fost o minune, o a doua șansă pentru noi. Când îl vezi pe copilul tău la pat cum plânge că îl doare capul, ochișiorul i-a fugit, nu mai poate merge, nici să stea în fund, e de nedescris sentimentul pe care îl ai ca părinte. În astfel de momente e bine să știi unde să te duci. De aceea am vrut să facem cunoscută povestea noastră.
Nu are rost să pleci în străinătate. Pe noi ne-ar fi costat 40.000 de euro doar operația, de peste cinci ori mai mult ca la BRAIN Institute. Românii pleacă din țară crezând că noi nu avem aparatură și condiții în spitale, dar iata că avem și noi tot ce trebuie.
Totul a mers strună de când am pus piciorul în spital, toată lumea știe exact ce are de făcut, nimeni nu se gândește de două ori.
Nu vă mai spun cât de mult m-a ajutat pe mine, ca mamă, să îl pot avea pe soț lângă mine. Oamenii ăștia zici că sunt ai tăi, rudele tale, așa se comportă. “Eu nici nu mă gândeam că pot rămâne, dar asistentele mi-au adus un fotoliu estensibil în care să pot dormi. Pur și simplu de necrezut, nu ai ce să reproșezi. Totul e la locul lui, cum nu te aștepți că poate fi”, completează tatăl lui Yanes.
Ni s-a spus ca șansele de a recidiva sunt de 5-10%, și chiar dacă tumora ar reveni, se poate rezolva endoscopic. Dar știm ca asta a fost tot. Până la 18 ani vom merge la endocrinolog, dr. Stoica a spus ca nu vom mai avea treabă cu dumnealui.
Yanes s-a născut a două oară la BRAIN Institute. “Cât am așteptat terminarea intervenției, am avut același sentiment ca atunci când îmi așteptam soția să nască”, a încheiat tatăl lui Ionuț
