Pentru urgențe medicale

Program de lucru call center:

L-V 8:00-20:00

La BRAIN Institute, echipa noastră de chirurgie ortopedică oferă soluții complete de tratament și chirurgie asistată robotic pentru o gamă largă de afecțiuni: chirurgie traumatologică sportivă, chirurgie de protezare: artroplastie de șold, genunchi și umăr pentru a înlocui articulațiile deteriorate, tratarea gonartrozei, coxartrozei, omartrozei; chirurgie artroscopică – intervenții minim invazive pentru genunchi, șold, umăr și gleznă; tratarea fracturilor complexe cu tehnici moderne și eficiente.

Alegerea tratamentului se face dupa evaluarea la medicul ortoped, ținând cont de toate aspectele specifice ale pacientului. Adesea, se utilizează o combinație de metode de tratament pentru a obține cele mai bune rezultate, însă medicii noștri specializați în ortopedie și traumatologie colaborează cu pacienții pentru a selecta cel mai potrivit plan de tratament, ținând cont de severitatea afecțiunii și starea generală de sănătate a pacientului.

Ortopedie - Traumatologie

Sistemul musculo-scheletal, format din oase, cartilaje, tendoane, mușchi și ligamente, este esențial pentru mișcarea și postura corpului. Afecțiunile acestui sistem pot provoca durere, disconfort și pot limita mobilitatea. Ortopedia este o specialitate medico-chirurgicală dedicată diagnosticului și tratamentului acestor afecțiuni.

Chirurgia ortopedică are numeroase subspecialități, care se concentrează pe anumite regiuni ale corpului sau tipuri de afecțiuni: chirurgia șoldului, chirurgia genunchiului, chirurgia mâinii (afecțiunile mâinii și ale degetelor, tratate îndeosebi de chirurgi plasticieni), chirurgia piciorului și gleznei, chirurgia umărului și cotului și ortopedia pediatrică (afecțiunile musculo-scheletale la copii, tratate de către specialiștii în ortopedie pediatrică).

Diferențele dintre ortopedie și traumatologie

Deși sunt adesea considerate sinonime, ortopedia și traumatologia sunt de fapt două specialități medicale distincte, cu anumite diferențe:

ORTOPEDIA are o abordare mai largă, cuprinzând diagnosticul și tratamentul afecțiunilor sistemului musculo-scheletal, incluzând aici: afecțiuni cronice (de lungă durată), cum ar fi coxartroza și gonartroza,   afecțiuni congenitale (prezente de la naștere): scolioza, displazia de șold sau de genunchi precum și deformări scheletice: patologii ale oaselor, articulațiilor, mușchilor, ligamentelor, tendoanelor.

TRAUMATOLOGIA se axează exclusiv pe leziunile traumatice ale sistemului musculo-scheletal: fracturi, entorse, luxații – prin urmare, se concentrează pe diagnosticarea și tratarea promptă a leziunilor articulare pentru a minimiza sechelele și a restabili funcția normală a sistemului muscular și osos.

Prevenție

Un stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată și activitate fizică regulată, poate contribui semnificativ la ameliorarea simptomelor și prevenirea agravării afecțiunilor musculo-scheletale. Recomandările pentru a menține un sistem musculo-scheletar sănătos, includ:

  • Exerciții fizice regulate
  • Menținerea unei greutăți corporale sănătoase
  • Adoptarea unei posturi corecte
  • Evitarea suprasolicitării articulațiilor

Metode de diagnosticare a afecțiunilor sistemului musculo-scheletal

  • Examen fizic – consultul la cabinet
  • Radiografii
  • RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară)
  • CT (Tomografie computerizată)
  • Ecografie

Opțiuni de tratament pentru afecțiunile musculo-scheletale

 

       Tratament chirugical:

    • Implantarea protezelor articulare în boala artrozică (artroplastie sau protezare articulară), în bolile artrozice precum coxartroza, gonartroza, omartroza;
    • Chirurgia artroscopică: procedură minim invazivă pentru a vizualiza și trata articulațiile (genunchi/șold/umăr/gleznă);
    • Chirurgia asistată robotic: tehnici avansate care oferă o mai mare precizie și control în timpul intervențiilor chirurgicale de protezare articulară (artroplastie genunchi, șold), pentru o recuperare rapidă și mai puțin dureroasă

       

       Tratament non-chirurgical (sau conservator):

  • Medicație: analgezice, antiinflamatoare, antireumatice etc;
  • Fizioterapie: pentru a îmbunătăți flexibilitatea, forța musculară și mobilitatea articulațiilor;
  • Kinetoterapie: recuperare medicală după intervenții chirurgicale sau traumatisme;
  • Dispozitive care oferă suport și stabilitate articulațiilor afectate: orteze;
  • Injecții cortizonice: pentru a reduce inflamația și durerea în afecțiuni precum artroze, inflamația tendoanelor (tendinite), leziuni ale ligamentelor (entorse), dureri de spate (sciatică, discopatie etc) – acestea însă nu sunt o soluție permanentă și sunt utilizate cu prudență;
  • Infiltrații articulare PRP: sunt un tratament modern biologic (proloterapie) prin care folosim sângele propriu, procesat prin centrifugare, care se injectează intraarticular, având rol antiinflamator, reducerea durerilor și proprietăți regenerative;
  • Infiltrațiile cu soluție vascoelastică: ajută la lubrefierea articulară, fiind îndeosebi folosit în boala artrozică (gonartroza, coxartroza);
  • Infiltrațiile cu celule stem: sunt cele mai avansate produse biologice care sunt utilizate în tratamentul artrozelor, fiind obținute din recoltarea celulelor mezenchimale care se regăsesc în osul spongios (creasta iliacă, tibie) și prepararea lor prin centrifugare.

Prin prevenție, diagnostic și tratament adecvat, ortopezii pot ameliora durerea, îmbunătății funcția articulațiilor și crește calitatea vieții pacienților.

Cu o experiență de peste 15 ani în chirurgie ortopedică, doctorul Prescură este recunoscut în special pentru înclinația sa profesională pentru artroplastii șold/genunchi (proteze totale, parțiale – proteză unicompartimentală genunchi OXFORD knee,  proteze personalizate CT/RMN ), intervenții chirurgicale miniminvazive din sfera traumatologiei sportive articulare (artroscopii de genunchi, șold și gleznă) și medicină regenerativă / preartrozică (osteotomii de corecție tibie/femur, transplant de menisc artificial, reconstrucții de cartilaj articuler, terapie celule stem B-MAC șold / genunchi pentru necroză avasculară incipientă).

La nivel național, se remarcă drept medicul cu cea mai mare experiență în intervențiile artroscopice la nivelul șoldului. Sunt operații dificil de realizat din punct de vedere tehnic, dar specializările la care a participat și numărul mare de intervenții de succes deja încheiate îi asigură doctorului această poziție.

Dr. Cătălin Prescură

Chirurg ortoped