Autor: web4

Dacriocistorinostomia (DCR) endoscopică transnazală este o intervenție minim invazivă utilizată pentru tratarea obstrucției căii lacrimale, o afecțiune care poate cauza epiforă (lăcrimare excesivă), infecții frecvente sau disconfort ocular. Procedura implică crearea unei noi comunicări între sacul lacrimal și cavitatea nazală, restabilind drenajul normal al lacrimilor.

Când este recomandată dacriocistorinostomia?

DCR este indicată în cazurile în care:

• Obstrucția ductului lacrimal este completă sau parțială, cauzând lăcrimare excesivă;
• Infecții recurente ale sacului lacrimal (dacriocistite);
• Tratamentul medicamentos nu este eficient;
• Afecțiunea afectează calitatea vieții pacientului prin disconfort și probleme estetice.

Avantajele tehnicii endoscopice transnazale

• Minim invazivă: Nu necesită incizii externe, evitând cicatricile faciale;
• Recuperare rapidă: Timpul de vindecare este mai scurt comparativ cu tehnicile clasice;
• Precizie crescută: Vizualizarea directă a căilor lacrimale și a cavității nazale cu ajutorul video-endoscopului;
• Mai puține complicații: Risc redus de sângerare și infecții postoperatorii.

Cum se desfășoară intervenția?

DCR endoscopică transnazală se efectuează sub anestezie generala, procedura durează in medie 60 de minute. Pașii principali includ:

1. Pregătirea preoperatorie
   • Imagistică (dacriocistografie, CT, RMN) pentru a evalua anatomia și localizarea obstrucției.
   • Consult preoperator cu specialistul ORL și oftalmolog.
2. Procedura propriu-zisă
   • Cu ajutorul unui endoscop, chirurgul accesează cavitatea nazală și localizează sacul lacrimal.
   • Se creează o deschidere între sacul lacrimal și cavitatea nazală, utilizând instrumente chirurgicale precise
   • Un tub siliconic poate fi introdus temporar pentru a menține permeabilitatea căii lacrimale, doar in cazurile in care exista asociata si stenoza de canaliculi lacrimali sau de jonctiune canaliculara.
3. Închiderea și monitorizarea
   • Nu sunt necesare suturi externe
   • Nu este necesar tamponament nazal

Recuperarea postoperatorie

Recuperarea după DCR endoscopică transnazală este, de obicei, rapidă, iar pacienții pot reveni la activitățile zilnice în câteva zile.

Recomandări postoperatorii:

• Spălături nazale: Utilizarea soluțiilor saline pentru a menține cavitatea nazală curată.
• Medicație: Antibiotice sau corticosteroizi pentru a preveni infecțiile și a reduce inflamația.
• Evitarea efortului fizic intens: Activitățile care pot provoca sângerare nazală ar trebui evitate timp de 1-2 săptămâni.
• Controale regulate: Este important să te prezinți la controale pentru a verifica poziția tubului siliconic (dacă a fost utilizat) și succesul intervenției.

Riscuri și complicații posibile

Deși DCR endoscopică transnazală este o procedură sigură, există riscuri rare, cum ar fi:

• Sângerare nazală;
• Infecții;
• Restenozarea căii lacrimale (blocaj recurent);
• Dislocarea sau intoleranța la tubul siliconic (dacă este utilizat).

Beneficiile dacriocistorinostomiei endoscopice transnazale

• Eliminarea lăcrimării excesive și a infecțiilor asociate;
• Îmbunătățirea calității vieții și a confortului zilnic;
• Recuperare rapidă și aspect estetic intact;
• Rată mare de succes pe termen lung.

Craniofaringiomul este o tumoră benignă rară, situată la nivelul bazei craniului, aproape de glanda hipofiză și nervii optici. Deși nu este maligna, această tumoră poate provoca simptome semnificative din cauza poziției sale critice, afectând funcțiile endocrine, vederea și, uneori, creierul.

Simptomele craniofaringiomului

Simptomele variază în funcție de dimensiunea și localizarea tumorii, dar pot include:

• Tulburări de vedere: Pierderea câmpului vizual sau vedere încețoșată din cauza presiunii asupra nervilor optici.
• Probleme endocrine: Dezechilibre hormonale cauzate de afectarea glandei hipofizare (diabet insipid, hipotiroidism, pubertate întârziată).
• Dureri de cap: Cauzate de presiunea asupra creierului sau acumularea de lichid cefalorahidian (hidrocefalie).
• Grețuri și vărsături: Din cauza creșterii presiunii intracraniene.
• Oboseală și scăderea capacității de concentrare.

Când este necesară intervenția chirurgicală?

Chirurgia este opțiunea principală pentru tratarea craniofaringiomului, mai ales în cazurile în care:

• Tumora comprimă nervii optici sau structurile creierului;
• Simptomele hormonale și neurologice sunt semnificative;
• Alte tratamente, precum radioterapia, nu sunt suficiente.

Tipuri de abordări chirurgicale pentru craniofaringiom

Chirurgia craniofaringiomului necesită planificare detaliată, iar metoda aleasă depinde de dimensiunea, localizarea tumorii și experiența echipei chirurgicale.

1. Abordarea endoscopică transnazală
   • Este o tehnică minim invazivă, care permite accesul la baza craniului prin cavitatea nazală.
   • Avantaje: fara cicatrici vizibile, timp de recuperarescurt, reducerea riscului de complicații.
   • Este utilizată în special pentru tumorile localizate aproape de hipofiză.
2. Abordarea transcraniană
   • Este utilizată pentru tumorile mai mari sau cele care se extind spre structuri adiacente.
   • Necesită deschiderea craniului pentru a oferi acces direct la tumoră.
   • Permite o vizualizare mai amplă a leziunii și a structurilor din jur.
3. Chirurgia combinată
   • În cazuri complexe, se poate utiliza o combinație de abordări pentru îndepărtarea completă a tumorii.

Cum se desfășoară operația?

1. Planificare preoperatorie
   • Imagistică avansată (IRM și CT) pentru evaluarea dimensiunii, formei și localizării tumorii.
   • Teste hormonale pentru a analiza funcția glandei hipofizare.
   • Consult interdisciplinar între neurochirurg, ORL-ist, endocrinolog și oftalmolog.
2. Intervenția chirurgicală
   • Sub anestezie generală, echipa chirurgicală îndepărtează tumora utilizând tehnici de microchirurgie pentru a minimiza riscurile.
   • În timpul procedurii, neuronavigația și imagistica intraoperatorie sunt utilizate pentru a asigura precizia.
3. Repararea și reconstrucția bazei craniului
   • Dacă tumora implică baza craniului, aceasta poate fi reconstruită utilizând grefe de țesut, adezivi biologici etc.

Recuperarea postoperatorie

Recuperarea după chirurgia craniofaringiomului necesită o perioadă de supraveghere atentă și terapie multidisciplinară:

• Spitalizare: Pacienții rămân internați in medie 3 nopti pentru monitorizarea funcțiilor neurologice și endocrine.
• Terapie endocrină: În cazul în care glanda hipofizară este afectată, pot fi necesare terapii de substituție hormonală pe termen lung.
• Reabilitare neurologică: Dacă există deficite neurologice sau vizuale, se pot recomanda terapii specifice.

Riscuri și complicații posibile

Deși chirurgia craniofaringiomului este sigură în mâinile unor specialiști experimentați, există riscuri asociate, cum ar fi:

• Sângerare sau infecție;
• Pierderea funcției hipofizare (necesitând tratament hormonal);
• Fistulă de lichid cefalorahidian;
• Deficite neurologice sau vizuale.

Beneficiile chirurgiei craniofaringiomului

• Îndepărtarea tumorii 
• Ameliorarea vederii
• Îmbunătățirea simptomelor de presiune intracraniană și echilibrarea funcțiilor hormonale;
• Reducerea riscului de recidivă în combinație cu alte tratamente, precum radioterapia.

Chirurgia endoscopică transnazală este tratamentul de primă linie pentru închiderea fistulelor de lichid cefalorahidian (LCR) localizate la baza craniului. Este o intervenție minim invazivă care utilizează tehnologia endoscopică pentru a sigila defectele bazei craniului și a opri scurgerea de LCR.

Obiectivul intervenției

• Sigilarea fistulei pentru a preveni scurgerea lichidului cefalorahidian.
• Reducerea riscului de complicații, precum meningita sau abcesele cerebrale.
• Restaurarea integrității bazei craniului, păstrând funcțiile adiacente intacte.

Pregătirea înainte de intervenție

1. Diagnosticul imagistic:
   • CT (Tomografie Computerizată): Localizează precis defectul osos.
   • IRM (Imagistică prin Rezonanță Magnetică): Evaluează țesuturile moi și confirmă scurgerea de LCR.
   • În cazuri complexe, se poate efectua injectarea de substanță de contrast (ex. fluoresceină intratecală) pentru a vizualiza exact locul fistulei.
2. Evaluare clinică:
   • Pacientul este examinat pentru eventuale infecții active (de ex., sinuzite), care trebuie tratate înainte de operație.
   • Se recomandă evitarea medicamentelor care cresc riscul de sângerare (aspirina, anticoagulante, Omega 3).
   • Dozarea Beta 2 Transferinei in secretia nazala pentru a confirma prezenta LCR

Desfășurarea intervenției chirurgicale

1. Anestezia

• Operația se desfășoară sub anestezie generală pentru a asigura confortul pacientului și pentru a facilita tehnica precisă.

2. Introducerea endoscopului

• Chirurgul introduce un endoscop rigid prin cavitatea nazală, care permite o vizualizare detaliata, de inalta definitie  a bazei craniului și a zonei defectului.

3. Identificarea fistulei

• Lichidul LCR este urmărit pentru a localiza exact locul scurgerii. Uneori, defectele pot fi mici și greu vizibile fără tehnologie avansată.

4. Pregătirea zonei

• Țesuturile afectate și marginile defectului sunt curățate pentru a permite o reparare durabilă.
• Se elimină eventualele depozite de țesut inflamat sau alte obstacole care pot afecta sigilarea.

5. Repararea defectului

• Chirurgul plasează o grefă de țesut peste defect. Acestea pot include:
  • Fragment de țesut adipos desicat cu care se sigileaza fistula, țesutul adipos se introduce ca un cordon prin breșa din dura mater
  • Mucoasa nazală (tehnica flapului Hadad);
  • Fascia de la nivelul coapsei (fascia lata);
  • Cartilaj sau os autolog (din propriul corp) sau materiale sintetice biocompatibile.
• Uneori, este utilizat un lipici biologic acrilic sau pe baza de fibrină pentru a fixa grefa în poziție și pentru a asigura o etanșeitate completă.

6. Verificarea sigilării

• Chirurgul impreuna cu medicul anestezist testează închiderea defectului prin cresterea presiunii intracraniene, pentru a verifica dacă scurgerea s-a oprit complet.

7. Încheierea intervenției

• Grefa este lăsată în poziție, iar cavitatea nazală este monitorizată.
• Nu este necesar un tamponament nazal

Durata intervenției

Procedura durează 90-120 de minute, în funcție de complexitatea cazului și de localizarea fistulei.

Avantajele metodei endoscopice

• Evitarea inciziilor externe și cicatricilor.
• Acces precis și direct la zona bazei craniului.
• Risc redus de complicații postoperatorii.
• Recuperare mai rapidă comparativ cu tehnicile deschise.

Riscurile asociate intervenției

Deși foarte rare, pot apărea următoarele complicații:

• Sângerare intraoperatorie;
• Persistența fistulei, necesitând o nouă intervenție;
• Infecții, inclusiv meningită (risc minimizat prin administrarea de antibiotice profilactice);
• Leziuni ale structurilor învecinate, precum nervii cranieni sau vasele de sânge.

Monitorizare postoperatorie

1. Pacientul este ținut sub observație timp de 24-48 de ore pentru a monitoriza eventualele semne de scurgere recurentă.
2. Imagistica poate fi utilizată postoperator pentru a confirma închiderea completă a defectului.
3. Pacienții sunt sfătuiți să evite activitățile care cresc presiunea intracraniană (strănut, tuse intensă, aplecări bruște) timp de 6 săptămâni.

Chirurgia endoscopică a sinusurilor este o procedură minim invazivă utilizată pentru a trata polipoza nazală, sinuzita cronică și alte afecțiuni care obstrucționează căile sinusale. Scopul acestei intervenții este de a îndepărta polipii, de a corecta anomaliile structurale și de a restabili fluxul normal de aer și drenajul fluidelor din sinusuri.

Când este necesară această intervenție?

Operația este indicată în cazurile în care:

• Tratamentul medicamentos (spray-uri nazale, antihistaminice, corticosteroizi sau antibiotice) nu este eficient;
• Polipoza nazală cauzează obstrucție nazală severă, pierderea mirosului sau infecții frecvente;
• Sinuzita cronică afectează calitatea vieții prin dureri de cap, congestie și secreții persistente;
• Existența altor probleme anatomice, cum ar fi îngustarea ostiumurilor sinusale sau deviația de sept, contribuie la inflamarea cronică.

Cum decurge procedura?

1. Pregătirea preoperatorie:

• Imagistică (CT +/-  RMN): permite chirurgului să planifice procedura, identificând exact structurile sinusurilor și zonele obstruate.
• Consultația preoperatorie: Evaluarea stării generale de sănătate și a istoricului medical al pacientului.

2. Anestezia:

• Procedura se efectuează sub anestezie generală pentru a asigura confortul pacientului și precizia chirurgicală.

3. Procedura propriu-zisă:

• Chirurgul introduce prin nări un endoscop rigid (o tijă metalică subțire, de 3-4 mm diametru, cu o lumină puternică și o cameră video).
• Cu ajutorul instrumentelor miniaturizate, chirurgul pătrunde în fiecare sinus in parte și îndepărtează polipii, țesutul patologic sau obstrucțiile care blochează căile aeriene și drenajul sinusurilor.
• Se utilizează un microdebrider (shaver, un aparat special cu rotații rapide de 5000-7000/minut, care fragmentează și aspiră polipii și țesuturile afectate).
• Lărgirea ostiumurilor sinusale: Chirurgul mărește deschiderile sinusurilor pentru a facilita drenajul eficient și pentru a reduce riscul de recidivă a polipozei sau sinuzitei.

Beneficiile chirurgiei endoscopice a sinusurilor

• Minim invazivă: Nu necesită incizii externe, cicatrici sau perioade lungi de recuperare.
• Recuperare rapidă: Majoritatea pacienților revin la activitățile zilnice în câteva zile.
• Rezultate durabile: Lărgirea ostiumurilor sinusale și îndepărtarea completă a polipilor reduc semnificativ riscul de recidivă.
• Restaurarea funcțiilor nazale: Îmbunătățirea respirației, reducerea simptomelor de sinuzită și redobândirea mirosului.

Recuperarea postoperatorie

După intervenție, pacientul va trebui să urmeze câteva recomandări pentru a asigura o vindecare optimă:

1. Spălături nazale regulate: Utilizarea soluțiilor saline pentru a curăța cavitățile nazale și a preveni acumulările de secreții.
2. Medicație: Spray-uri nazale cu corticosteroizi sau antibiotice, dacă sunt prescrise de medic.
3. Evitarea efortului fizic intens: Strănutul, suflatul nasului și alte activități care pot crește presiunea nazală trebuie evitate timp de 2-3 săptămâni.
4. Controale regulate: Monitorizarea postoperatorie de către medicul ORL este esențială pentru a preveni complicațiile și pentru a evalua succesul procedurii.
5. Tratament permanent de intretinere pentru a evita recidiva polipior (corticoizi administrati oral sau local intranazal in doze infime dar in mod regulat sau anticorpi monoclonali)

Riscuri și complicații posibile

Deși rare, există câteva riscuri asociate cu această intervenție:

• Sângerări nazale temporare;
• Infecții postoperatorii;
• Recidiva polipilor, mai ales în cazurile de polipoză alergică severă;
• Leziuni ale structurilor adiacente (foarte rare, în mâinile unui specialist experimentat).

Amigdalectomia este o intervenție chirurgicală care constă în îndepărtarea amigdalelor, două mase de țesut limfatic situate în partea din spate a gâtului. Amigdalele fac parte din sistemul imunitar, însă, în anumite cazuri, pot deveni o sursă de infecții recurente sau alte probleme de sănătate, necesitând îndepărtarea.

Când este recomandată amigdalectomia?

Această intervenție este indicată atunci când:

• Infecțiile recurente: Pacientul suferă de episoade frecvente de amigdalită (minim 7 episoade într-un an, 5 episoade pe an timp de 2 ani sau 3 episoade pe an timp de 3 ani).
• Amigdalita cronică: Inflamația persistă și cauzează disconfort, halitoză (respirație urât mirositoare) sau dificultăți de înghițire.
• Abcesul periamigdalian in antecedente: O complicație severă a amigdalitei care necesită tratament urgent.
• Sforăitul sever sau apneea obstructivă în somn: Amigdalele mărite pot obstrucționa căile respiratorii, afectând somnul și respirația.
• Tumori sau creșteri suspecte: În cazuri rare, amigdalele pot necesita îndepărtare pentru a exclude o afecțiune malignă.

Cum se desfășoară intervenția chirurgicală?

Amigdalectomia este o procedură efectuată sub anestezie generală și durează in medie 60 de minute. Tehnica chirurgicală utilizată poate varia în funcție de preferințele medicului și nevoile pacientului:

1. Amigdalectomie tradițională
   • Amigdalele sunt îndepărtate cu ajutorul unui bisturiu sau alt instrument chirurgical. Este metoda clasică, eficientă și sigură.
2. Amigdalectomie cu radiofrecvență
   • Utilizează energie de radiofrecvență pentru a îndepărta amigdalele și a minimiza sângerarea. Este mai puțin dureroasă, iar recuperarea poate fi mai rapidă.
3. Amigdalectomie cu laser sau coblație
   • Metode moderne care reduc riscul de sângerare și durerea postoperatorie.
4. Tehnica de amigdalectomie parțială (tonsilotomie)
   • Este o variantă utilizată pentru reducerea dimensiunilor amigdalelor, mai ales la copii, fără a le îndepărta complet. Este o metoda care se aplica in cazul amigdalelor hipertrofice (marite foarte mult in volum) dar care nu prezinta infectii recurente.

Recuperarea după amigdalectomie

Perioada de recuperare variază de la pacient la pacient, dar, în general, durează între 10 și 14 zile. Este important să urmezi recomandările medicului pentru a reduce disconfortul și riscul de complicații.

Ce să te aștepți după operație:

• Durere în gât: Este normală, mai ales în primele 7-10 zile. Medicul va prescrie analgezice pentru a gestiona disconfortul.
• Dificultăți de înghițire: Alimentele moi și lichidele sunt recomandate în perioada inițială.
• Febră ușoară: O creștere temporară a temperaturii poate apărea, dar trebuie monitorizată.
• Sângerări minore: Este posibil să apară ușoare sângerări, dar dacă acestea sunt abundente, trebuie să contactezi medicul imediat.

Recomandări pentru o recuperare rapidă

1. Hidratare: Consumul de lichide reci ajută la reducerea inflamației și prevenirea deshidratării.
2. Alimente moi: Pireurile, supele și iaurturile sunt ideale pentru primele zile. Evită alimentele fierbinți, dure sau picante.
3. Odihnă: Este esențială pentru vindecare. Evită activitățile fizice intense timp de 2 săptămâni.
4. Evitarea fumatului și alcoolului: Acestea pot irita gâtul și întârzia vindecarea.

Beneficiile amigdalectomiei

• Reducerea semnificativă a episoadelor de infecții și disconfort;
• Îmbunătățirea calității vieții prin eliminarea durerilor frecvente de gât;
• Îmbunătățirea somnului și a respirației, mai ales în cazurile de apnee obstructivă.

Riscuri și complicații posibile

Deși amigdalectomia este considerată o intervenție sigură, pot exista riscuri precum:

• Sângerare: Poate apărea în timpul sau după operație.
• Infecții: Rare, dar posibile în cazul unei igiene necorespunzătoare.
• Durere prelungită: În cazuri rare, durerea poate persista mai mult decât este normal.