Etichetă: ORL

Sinuzita este o inflamație a mucoasei sinusurilor paranazale, care poate fi cauzată de infecții bacteriene, virale, alergii sau alte probleme structurale, cum ar fi deviația de sept sau polipii nazali. Când tratamentele medicamentoase nu sunt eficiente, se poate recomanda tratamentul chirurgical.

Când este necesară intervenția chirurgicală?

Tratamentul chirurgical al sinuzitei este indicat în cazurile de:

• Sinuzită cronică: Inflamație persistentă care durează mai mult de 12 săptămâni, în ciuda tratamentului medicamentos;
• Sinuzită recurentă: Episoade frecvente de sinuzită acută care interferează cu calitatea vieții;
• Complicații: Infecții care se extind către orbită (ochi) sau craniu;
• Obstrucții anatomice: Devierea de sept, polipoza nazală sau îngustarea ostiumurilor sinusale care împiedică drenajul;
• Sinuzită fungică sau infecții cronice grave.

Tipuri de intervenții chirurgicale pentru sinuzită

1. Chirurgia Endoscopică Funcțională a Sinusurilor (FESS)
   • Este cea mai frecvent utilizată tehnică pentru tratarea sinuzitei cronice.
   • Chirurgul introduce un endoscop rigid prin nări, ghidat de imagistică de înaltă precizie (CT +/- RMN).
   • Se îndepărtează țesuturile inflamate, se lărgesc ostiumurile sinusale și se curăță secrețiile sau obstrucțiile.
   • Avantaje: Minim invaziv, fără cicatrici externe, timp de recuperare rapid.
2. Balonoplastia sinusurilor
   • Este o procedură minim invazivă în care un balon mic este introdus și umflat pentru a lărgi căile sinusale.
   • Este indicată pentru cazuri ușoare până la moderate de sinuzită cronică fără infecții severe.
   • Avantaje: Risc scăzut de complicații, recuperare rapidă.
3. Intervenții chirurgicale asociate
   • Septoplastie: Corectează deviația de sept nazal care contribuie la blocajele sinusale.
   • Îndepărtarea polipilor nazali: Tratament suplimentar pentru polipoza care agravează sinuzita cronică.

Cum decurge procedura chirurgicală?

1. Pregătirea preoperatorie

• Imagistică detaliată (CT +/- RMN) pentru a evalua structura sinusurilor și a planifica procedura.
• Evaluarea stării generale de sănătate și a istoricului medical al pacientului.
• Posibil tratament cu antibiotice preoperator pentru combaterea infectiilor 

2. Anestezia

• Procedura se efectuează, de obicei, sub anestezie generală,

3. Intervenția propriu-zisă

• Chirurgul introduce endoscopul prin nas, utilizând instrumente miniaturizate pentru a accesa fiecare sinus in parte.
• Se îndepărtează țesuturile inflamate, polipii sau alte obstrucții care împiedică drenajul.
• În cazul FESS, se lărgesc deschiderile sinusurilor pentru a permite un flux aerian și un drenaj mai bun.

4. Finalizarea procedurii

• Zona tratată este curățată și inspectată pentru a verifica hemostaza (controlul sângerării).
• Nu se folosesc incizii externe, iar pacientul poate reveni rapid la activitățile normale.

Recuperarea după intervenția chirurgicală

1. Durata recuperării:
   • Majoritatea pacienților se recuperează în 1-2 săptămâni.
2. Recomandări postoperatorii:
   • Spălături nazale: Utilizarea soluțiilor saline pentru a curăța cavitățile nazale și a preveni acumularea de secreții.
   • Medicație: Antibiotice sau corticosteroizi nazali, dacă sunt prescrise.
   • Evitarea activităților intense: Nu sufla nasul și evită ridicarea de greutăți timp de 2-3 săptămâni.
   • Controale regulate: Monitorizarea vindecării de către medicul ORL.

Beneficiile tratamentului chirurgical al sinuzitei

• Eliminarea obstrucțiilor și ameliorarea drenajului sinusurilor.
• Reducerea infecțiilor recurente și a simptomelor cronice.
• Îmbunătățirea semnificativă a calității vieții (respirație mai bună, reducerea durerilor de cap).
• Proceduri minim invazive, cu risc scăzut și timp scurt de recuperare.

Riscuri și complicații posibile

Deși rare, pot apărea următoarele complicații:

• Sângerări nazale;
• Infecții postoperatorii;
• Fistule LCR (extrem de rare dar descrise in literatura de specialitate)
• Leziuni ale structurilor învecinate, precum orbită sau vasele de sânge (foarte rare în mâinile unui specialist);
• Recidiva sinuzitei, mai ales în cazurile de sinuzită alergică sau cronică severă.

Polipectomia este o procedură medicală prin care se îndepărtează polipii, excrescențe benigne ale mucoasei nazale care apar la nivelul cavitatilor rinosinusale de obicei in prezenta unui teren alergic.

Când este necesară polipectomia?

Polipii pot fi îndepărtați în următoarele situații:

• Simptome deranjante: Obstrucția căilor nazale, dificultăți de respirație, sângerări sau secreții anormale.
• Diagnostic: Pentru confirmarea benignității unui polip prin analiza histopatologică.

Tipuri de polipectomie

1. Polipectomia nazală
   • Indicații: Polipi nazali sau sinuzali care obstrucționează respirația, provoacă infecții frecvente si/sau pierderea mirosului.
   • Tehnică: Îndepărtarea endoscopică, utilizând un microdebriderul (shaver, aparat cu microfragmentare si aspiratie)
   • Avantaje: Minim invazivă, fără cicatrici externe, recuperare rapidă.

Cum se desfășoară procedura?

1. Consultația preoperatorie

• Imagistică specifică (ex. CT, RMN) pentru localizarea și evaluarea polipilor.
• Examinare clinică pentru excluderea altor afecțiuni asociate, examen endoscopic sau fibroscopic al foselor nazale

2. Polipectomia propriu-zisă

• Se efectuează sub anestezie generală
• Utilizarea tehnologiei moderne (chirurgie endoscopica) pentru o intervenție precisă.
• Polipii sunt îndepărtați și eventual trimiși pentru examen histopatologic, pentru a determina natura lor (benignă sau malignă) daca aspetul lor macroscopic impune un astfel de gest.

3. Încheierea procedurii

• Zonele tratate sunt inspectate pentru a verifica hemostaza (lipsa sângerării).

Recuperarea postoperatorie

• Durată: Recuperarea depinde de tipul polipectomiei, dar majoritatea pacienților revin la activitățile normale în 1-2 saptamani.
• Simptome frecvente: Ușoară durere sau disconfort local, cruste, cheaguri si secreții  nazale.
• Recomandări:
  • Evitarea efortului fizic intens timp de 1-2 săptămâni.
  • Utilizarea medicamentelor prescrise pentru durere sau prevenirea infecțiilor.
  • Respectarea controalelor postoperatorii pentru monitorizarea vindecării.

Avantajele polipectomiei

• Îndepărtarea simptomelor cauzate de polipi (obstrucție, sângerări, infecții).
• Prevenirea transformării maligne a polipilor suspecti.
• Procedură minim invazivă, sigură și eficientă.

Riscuri și complicații posibile

Deși rare, pot apărea următoarele complicații:

• Sângerare;
• Infecție locală;
• Recidiva polipilor nazali in lipsa unui tratament de intretinere
• Aceste riscuri sunt minimizate prin tehnici chirurgicale moderne, tratament medicamentos postoperator și monitorizare atentă.

Deviația de sept reprezintă o deformare a peretelui care separă cele două căi nazale, ceea ce poate duce la dificultăți de respirație, congestie nazală persistentă, sforăit sau chiar infecții nazale recurente. Atunci când simptomele nu răspund la tratamente conservatoare, operația de corectare a septului nazal (septoplastie) este singura soluție eficientă pentru restabilirea funcției respiratorii.

Când este necesară septoplastia?

Intervenția chirurgicală este recomandată în cazurile în care:

• Respirația nazală este sever afectată din cauza obstrucției;
• Congestia nazală este persistentă, pe una sau ambele părți;
• Există sforăit sau apnee obstructivă în somn;
• Pacientul se confruntă cu infecții frecvente ale sinusurilor;
• Deviația de sept este asociată cu hipertrofia cornetelor nazale sau polipi nazali.

Cum se pregătește pacientul pentru operație?

1. Consultația inițială: Medicul ORL va evalua simptomele, istoricul medical și gradul deviației de sept, utilizând o rinoscopie clasica, un examen fibroscopic sau endoscopic al foselor nazale si/sau o tomografie computerizată (CT).
2. Indicații preoperatorii: Pacientul trebuie să evite anumite medicamente (ex. Aspirina, preparatele care contin acid acetilsalicilic, anticoagulante, Omega 3 sau antiinflamatoare) cu cel puțin o săptămână înainte de intervenție și să respecte indicațiile privind postul alimentar înainte de operație.

Cum se desfășoară operația?

Septoplastia este o procedură chirurgicală efectuată sub anestezie generală sau locală, cu o durată medie de 60 de minute. Etapele includ:

1. Anestezia: Medicul anestezist va administra anestezia pentru a asigura confortul pacientului. Anestezie generala cu intubatie oro-traheala.
2. Corectarea septului: Chirurgul va realiza o incizie în interiorul nasului pentru a expune septul deviat. Porțiunile deformate ale cartilajului și osului sunt îndepărtate sub control endoscopic, utilizand instrumentar miniaturizat specific, astfel încât in final septul nazal sa se situeze pe linia mediana.
3. Reasigurarea stabilității: După repoziționarea septului, acesta este fixat cateodata cu ajutorul unor suturi sau a unor atele interne (dacă este necesar).
4. Tamponament nazal de obicei cu balonase din silicon impregnate cu un gel de fibrina, pentru a preveni sângerarea și a menține forma corectă a septului.

Recuperarea după septoplastie

Perioada de recuperare variază, dar majoritatea pacienților se pot întoarce la activități normale în 1-2 săptămâni. Este important să urmezi recomandările medicului pentru o vindecare optimă:

• Tampoanele nazale: sunt îndepărtate la 24 de ore după operație, inainte de a fi indepartate ele sunt golite de aer si gelul de fibrina aluneca spontan din nas. Nu exista durere la aceasta maevra.
• Spălături nazale: Se recomandă utilizarea postoperator a soluțiilor saline pentru a menține pasajele nazale curate.
• Evitarea efortului fizic: Activitățile intense trebuie evitate timp de 3 săptămâni pentru a preveni sângerarea.
• Monitorizare medicală: Este important să te prezinți la controale regulate pentru a verifica progresul vindecării.

Rezultatele și beneficiile septoplastiei

După septoplastie, pacienții se pot aștepta la o îmbunătățire semnificativă a respirației și a calității vieții. Beneficiile includ:

• Eliminarea obstrucției nazale;
• Reducerea sau eliminarea sforăitului, pacientii care au apnee pot utiliza mult mai eficient aparatul CPAP
• Ameliorarea simptomelor sinusale și a infecțiilor recurente;
• Creșterea confortului general și îmbunătățirea calitatii somnului, in unele cazuri – a capacitatii de efort fizic si intelectual

Riscuri și complicații posibile

Ca orice intervenție chirurgicală, septoplastia poate implica riscuri, deși acestea sunt rare. Printre complicații se numără:

• Sângerări excesive;
• Infecții;
• Pierderea temporară a mirosului;
• Forma neregulată a septului (în cazuri foarte rare).

Complicatiile sunt extrem de rare, iar intervenția are un profil excelent de siguranță.

Cornetele inferioare sunt structuri situate în interiorul cavității nazale si au rolul de a încălzi, umidifica și filtra aerul inspirat.  Hipertrofia turbinală, caracterizată prin mărirea excesivă a cornetelor nazale, poate cauza dificultăți respiratorii severe și alte complicații dacă tratamentele conservatoare nu sunt eficiente. În astfel de cazuri, intervenția chirurgicală devine o soluție optimă pentru a restabili funcția normală a căilor respiratorii.

Cauzele hipertrofiei turbinale

Există mai multe cauze care pot contribui la apariția hipertrofiei turbinale, printre care:

• Alergiile: Expunerea frecventă la alergeni precum polenul, praful sau părul de animale poate provoca inflamarea cronică a cornetelor nazale.
• Rinita cronică: Infecțiile nazale repetate sau inflamațiile prelungite pot duce la hipertrofie.
• Factori iritanți: Fumul de țigară, poluarea sau utilizarea excesivă a spray-urilor nazale pot contribui la această afecțiune
• Devierea de sept: Uneori, deviația de sept poate agrava sau provoca hipertrofia turbinală, deoarece cornetele trebuie să compenseze aerul distribuit inegal.

Cum se diagnostichează hipertrofia turbinală?

Diagnosticul începe cu o consultație la medicul specialist ORL, care va evalua simptomele și istoricul medical al pacientului. Examinarea nasului se face cu ajutorul unui endoscop nazal, un instrument care permite o vizualizare detaliată a cavității nazale. În unele cazuri, medicul poate recomanda o tomografie computerizată (CT) pentru o evaluare mai detaliată.

Tratamentul hipertrofiei turbinale

Tratamentul depinde de severitatea simptomelor și de cauza hipertrofiei turbinale. Soluțiile includ:

1. Tratament medicamentos
   • Decongestionante nazale (prescrise pentru utilizare limitată);
   • Antihistaminice și corticosteroizi pentru controlul alergiilor;
   • Soluții saline pentru hidratarea mucoasei nazale.
2. Intervenții minim invazive
   • Radiofrecvența cornetelor nazale: O procedură modernă care reduce volumul cornetelor prin aplicarea energiei de radiofrecvență, minimizând disconfortul. De multe ori efectul benefic persista o perioada limitata de timp (intre 3 luni si 2 ani)
   • Ablația cu laser: Utilizată in trecut pentru reducerea mărimii cornetelor, treptat s-a renuntat la aceasta metoda datorita riscului crescut de atrofie de mucoasa
3. Chirurgie
   • Turbinoplastie: O procedură chirurgicală care reduce dimensiunea cornetelor fără a afecta funcția acestora. Este o metoda definitiva de reducere in volum, de obicei se realizeaza cu shaverul (microdebriderul, aparat cu fragmentare si aspiratie).
   • Concomitent cu septoplastia: Dacă există și o deviație de sept, cele două probleme pot fi corectate simultan.

Când este necesară intervenția chirurgicală?

Operația pentru hipertrofia turbinală este recomandată atunci când:

• Congestia nazală este persistentă și nu răspunde la tratamentele medicamentoase (decongestionante, spray-uri cu corticosteroizi, antihistaminice);
• Respirația este semnificativ afectată, mai ales în timpul nopții, provocând tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă;
• Pacientul suferă de complicații asociate, precum ronhopatia (sforait), infecții nazale recurente sau afectarea calității vieții.
• Pierderea parțială sau totală a mirosului;
• Dureri de cap frecvente.

Cum se desfășoară intervenția?

Intervenția pentru hipertrofia turbinală se realizează cu anestezie generala si o noapte de spitalizare iar durata procedurii variază între 30 și 60 de minute, în funcție de tehnica utilizată. Procesul include:

1. Consultația preoperatorie: Evaluarea stării generale de sănătate și a gradului de hipertrofie.
2. Anestezia: Locală sau generală, în funcție de complexitatea cazului.
3. Procedura propriu-zisă: Reducerea dimensiunii cornetelor utilizând tehnica adecvată.
4. Monitorizarea postoperatorie: Pacientul este supravegheat pentru o perioadă scurtă

Recuperarea postoperatorie

După operație, pacienții pot resimți ușoare disconforturi nazale, cum ar fi:

• Congestie temporară;
• Scurgeri nazale, cheaguri, cruste pentru 2-3 saptamani postoperator
• O senzație de uscăciune sau presiune.

Majoritatea simptomelor se ameliorează în câteva zile, iar pacientul poate reveni la activitățile normale în 5-7 zile. Medicul poate recomanda:

• Spălături nazale cu ser fiziologic pentru a menține pasajele nazale curate;
• Evitarea efortului fizic intens timp de 2-3 săptămâni;
• Evitarea expunerii la praf, fum sau alți iritanți.

Beneficiile intervenției chirurgicale

Operația pentru hipertrofia turbinală aduce numeroase beneficii, printre care:

• Îmbunătățirea respirației nazale;
• Reducerea sforăitului 
• Utilizarea eficienta a aparatului CPAP la pacientii caere sufera de apnee
• Creșterea calității somnului;
• Ameliorarea simptomelor alergice;
• Îmbunătățirea generală a calității vieții.

La BRAIN Institute, specialiștii ORL utilizează tehnologie de ultimă generație pentru a oferi soluții personalizate și eficiente.

Dacriocistorinostomia (DCR) endoscopică transnazală este o intervenție minim invazivă utilizată pentru tratarea obstrucției căii lacrimale, o afecțiune care poate cauza epiforă (lăcrimare excesivă), infecții frecvente sau disconfort ocular. Procedura implică crearea unei noi comunicări între sacul lacrimal și cavitatea nazală, restabilind drenajul normal al lacrimilor.

Când este recomandată dacriocistorinostomia?

DCR este indicată în cazurile în care:

• Obstrucția ductului lacrimal este completă sau parțială, cauzând lăcrimare excesivă;
• Infecții recurente ale sacului lacrimal (dacriocistite);
• Tratamentul medicamentos nu este eficient;
• Afecțiunea afectează calitatea vieții pacientului prin disconfort și probleme estetice.

Avantajele tehnicii endoscopice transnazale

• Minim invazivă: Nu necesită incizii externe, evitând cicatricile faciale;
• Recuperare rapidă: Timpul de vindecare este mai scurt comparativ cu tehnicile clasice;
• Precizie crescută: Vizualizarea directă a căilor lacrimale și a cavității nazale cu ajutorul video-endoscopului;
• Mai puține complicații: Risc redus de sângerare și infecții postoperatorii.

Cum se desfășoară intervenția?

DCR endoscopică transnazală se efectuează sub anestezie generala, procedura durează in medie 60 de minute. Pașii principali includ:

1. Pregătirea preoperatorie
   • Imagistică (dacriocistografie, CT, RMN) pentru a evalua anatomia și localizarea obstrucției.
   • Consult preoperator cu specialistul ORL și oftalmolog.
2. Procedura propriu-zisă
   • Cu ajutorul unui endoscop, chirurgul accesează cavitatea nazală și localizează sacul lacrimal.
   • Se creează o deschidere între sacul lacrimal și cavitatea nazală, utilizând instrumente chirurgicale precise
   • Un tub siliconic poate fi introdus temporar pentru a menține permeabilitatea căii lacrimale, doar in cazurile in care exista asociata si stenoza de canaliculi lacrimali sau de jonctiune canaliculara.
3. Închiderea și monitorizarea
   • Nu sunt necesare suturi externe
   • Nu este necesar tamponament nazal

Recuperarea postoperatorie

Recuperarea după DCR endoscopică transnazală este, de obicei, rapidă, iar pacienții pot reveni la activitățile zilnice în câteva zile.

Recomandări postoperatorii:

• Spălături nazale: Utilizarea soluțiilor saline pentru a menține cavitatea nazală curată.
• Medicație: Antibiotice sau corticosteroizi pentru a preveni infecțiile și a reduce inflamația.
• Evitarea efortului fizic intens: Activitățile care pot provoca sângerare nazală ar trebui evitate timp de 1-2 săptămâni.
• Controale regulate: Este important să te prezinți la controale pentru a verifica poziția tubului siliconic (dacă a fost utilizat) și succesul intervenției.

Riscuri și complicații posibile

Deși DCR endoscopică transnazală este o procedură sigură, există riscuri rare, cum ar fi:

• Sângerare nazală;
• Infecții;
• Restenozarea căii lacrimale (blocaj recurent);
• Dislocarea sau intoleranța la tubul siliconic (dacă este utilizat).

Beneficiile dacriocistorinostomiei endoscopice transnazale

• Eliminarea lăcrimării excesive și a infecțiilor asociate;
• Îmbunătățirea calității vieții și a confortului zilnic;
• Recuperare rapidă și aspect estetic intact;
• Rată mare de succes pe termen lung.

Craniofaringiomul este o tumoră benignă rară, situată la nivelul bazei craniului, aproape de glanda hipofiză și nervii optici. Deși nu este maligna, această tumoră poate provoca simptome semnificative din cauza poziției sale critice, afectând funcțiile endocrine, vederea și, uneori, creierul.

Simptomele craniofaringiomului

Simptomele variază în funcție de dimensiunea și localizarea tumorii, dar pot include:

• Tulburări de vedere: Pierderea câmpului vizual sau vedere încețoșată din cauza presiunii asupra nervilor optici.
• Probleme endocrine: Dezechilibre hormonale cauzate de afectarea glandei hipofizare (diabet insipid, hipotiroidism, pubertate întârziată).
• Dureri de cap: Cauzate de presiunea asupra creierului sau acumularea de lichid cefalorahidian (hidrocefalie).
• Grețuri și vărsături: Din cauza creșterii presiunii intracraniene.
• Oboseală și scăderea capacității de concentrare.

Când este necesară intervenția chirurgicală?

Chirurgia este opțiunea principală pentru tratarea craniofaringiomului, mai ales în cazurile în care:

• Tumora comprimă nervii optici sau structurile creierului;
• Simptomele hormonale și neurologice sunt semnificative;
• Alte tratamente, precum radioterapia, nu sunt suficiente.

Tipuri de abordări chirurgicale pentru craniofaringiom

Chirurgia craniofaringiomului necesită planificare detaliată, iar metoda aleasă depinde de dimensiunea, localizarea tumorii și experiența echipei chirurgicale.

1. Abordarea endoscopică transnazală
   • Este o tehnică minim invazivă, care permite accesul la baza craniului prin cavitatea nazală.
   • Avantaje: fara cicatrici vizibile, timp de recuperarescurt, reducerea riscului de complicații.
   • Este utilizată în special pentru tumorile localizate aproape de hipofiză.
2. Abordarea transcraniană
   • Este utilizată pentru tumorile mai mari sau cele care se extind spre structuri adiacente.
   • Necesită deschiderea craniului pentru a oferi acces direct la tumoră.
   • Permite o vizualizare mai amplă a leziunii și a structurilor din jur.
3. Chirurgia combinată
   • În cazuri complexe, se poate utiliza o combinație de abordări pentru îndepărtarea completă a tumorii.

Cum se desfășoară operația?

1. Planificare preoperatorie
   • Imagistică avansată (IRM și CT) pentru evaluarea dimensiunii, formei și localizării tumorii.
   • Teste hormonale pentru a analiza funcția glandei hipofizare.
   • Consult interdisciplinar între neurochirurg, ORL-ist, endocrinolog și oftalmolog.
2. Intervenția chirurgicală
   • Sub anestezie generală, echipa chirurgicală îndepărtează tumora utilizând tehnici de microchirurgie pentru a minimiza riscurile.
   • În timpul procedurii, neuronavigația și imagistica intraoperatorie sunt utilizate pentru a asigura precizia.
3. Repararea și reconstrucția bazei craniului
   • Dacă tumora implică baza craniului, aceasta poate fi reconstruită utilizând grefe de țesut, adezivi biologici etc.

Recuperarea postoperatorie

Recuperarea după chirurgia craniofaringiomului necesită o perioadă de supraveghere atentă și terapie multidisciplinară:

• Spitalizare: Pacienții rămân internați in medie 3 nopti pentru monitorizarea funcțiilor neurologice și endocrine.
• Terapie endocrină: În cazul în care glanda hipofizară este afectată, pot fi necesare terapii de substituție hormonală pe termen lung.
• Reabilitare neurologică: Dacă există deficite neurologice sau vizuale, se pot recomanda terapii specifice.

Riscuri și complicații posibile

Deși chirurgia craniofaringiomului este sigură în mâinile unor specialiști experimentați, există riscuri asociate, cum ar fi:

• Sângerare sau infecție;
• Pierderea funcției hipofizare (necesitând tratament hormonal);
• Fistulă de lichid cefalorahidian;
• Deficite neurologice sau vizuale.

Beneficiile chirurgiei craniofaringiomului

• Îndepărtarea tumorii 
• Ameliorarea vederii
• Îmbunătățirea simptomelor de presiune intracraniană și echilibrarea funcțiilor hormonale;
• Reducerea riscului de recidivă în combinație cu alte tratamente, precum radioterapia.

Chirurgia endoscopică transnazală este tratamentul de primă linie pentru închiderea fistulelor de lichid cefalorahidian (LCR) localizate la baza craniului. Este o intervenție minim invazivă care utilizează tehnologia endoscopică pentru a sigila defectele bazei craniului și a opri scurgerea de LCR.

Obiectivul intervenției

• Sigilarea fistulei pentru a preveni scurgerea lichidului cefalorahidian.
• Reducerea riscului de complicații, precum meningita sau abcesele cerebrale.
• Restaurarea integrității bazei craniului, păstrând funcțiile adiacente intacte.

Pregătirea înainte de intervenție

1. Diagnosticul imagistic:
   • CT (Tomografie Computerizată): Localizează precis defectul osos.
   • IRM (Imagistică prin Rezonanță Magnetică): Evaluează țesuturile moi și confirmă scurgerea de LCR.
   • În cazuri complexe, se poate efectua injectarea de substanță de contrast (ex. fluoresceină intratecală) pentru a vizualiza exact locul fistulei.
2. Evaluare clinică:
   • Pacientul este examinat pentru eventuale infecții active (de ex., sinuzite), care trebuie tratate înainte de operație.
   • Se recomandă evitarea medicamentelor care cresc riscul de sângerare (aspirina, anticoagulante, Omega 3).
   • Dozarea Beta 2 Transferinei in secretia nazala pentru a confirma prezenta LCR

Desfășurarea intervenției chirurgicale

1. Anestezia

• Operația se desfășoară sub anestezie generală pentru a asigura confortul pacientului și pentru a facilita tehnica precisă.

2. Introducerea endoscopului

• Chirurgul introduce un endoscop rigid prin cavitatea nazală, care permite o vizualizare detaliata, de inalta definitie  a bazei craniului și a zonei defectului.

3. Identificarea fistulei

• Lichidul LCR este urmărit pentru a localiza exact locul scurgerii. Uneori, defectele pot fi mici și greu vizibile fără tehnologie avansată.

4. Pregătirea zonei

• Țesuturile afectate și marginile defectului sunt curățate pentru a permite o reparare durabilă.
• Se elimină eventualele depozite de țesut inflamat sau alte obstacole care pot afecta sigilarea.

5. Repararea defectului

• Chirurgul plasează o grefă de țesut peste defect. Acestea pot include:
  • Fragment de țesut adipos desicat cu care se sigileaza fistula, țesutul adipos se introduce ca un cordon prin breșa din dura mater
  • Mucoasa nazală (tehnica flapului Hadad);
  • Fascia de la nivelul coapsei (fascia lata);
  • Cartilaj sau os autolog (din propriul corp) sau materiale sintetice biocompatibile.
• Uneori, este utilizat un lipici biologic acrilic sau pe baza de fibrină pentru a fixa grefa în poziție și pentru a asigura o etanșeitate completă.

6. Verificarea sigilării

• Chirurgul impreuna cu medicul anestezist testează închiderea defectului prin cresterea presiunii intracraniene, pentru a verifica dacă scurgerea s-a oprit complet.

7. Încheierea intervenției

• Grefa este lăsată în poziție, iar cavitatea nazală este monitorizată.
• Nu este necesar un tamponament nazal

Durata intervenției

Procedura durează 90-120 de minute, în funcție de complexitatea cazului și de localizarea fistulei.

Avantajele metodei endoscopice

• Evitarea inciziilor externe și cicatricilor.
• Acces precis și direct la zona bazei craniului.
• Risc redus de complicații postoperatorii.
• Recuperare mai rapidă comparativ cu tehnicile deschise.

Riscurile asociate intervenției

Deși foarte rare, pot apărea următoarele complicații:

• Sângerare intraoperatorie;
• Persistența fistulei, necesitând o nouă intervenție;
• Infecții, inclusiv meningită (risc minimizat prin administrarea de antibiotice profilactice);
• Leziuni ale structurilor învecinate, precum nervii cranieni sau vasele de sânge.

Monitorizare postoperatorie

1. Pacientul este ținut sub observație timp de 24-48 de ore pentru a monitoriza eventualele semne de scurgere recurentă.
2. Imagistica poate fi utilizată postoperator pentru a confirma închiderea completă a defectului.
3. Pacienții sunt sfătuiți să evite activitățile care cresc presiunea intracraniană (strănut, tuse intensă, aplecări bruște) timp de 6 săptămâni.

Chirurgia endoscopică a sinusurilor este o procedură minim invazivă utilizată pentru a trata polipoza nazală, sinuzita cronică și alte afecțiuni care obstrucționează căile sinusale. Scopul acestei intervenții este de a îndepărta polipii, de a corecta anomaliile structurale și de a restabili fluxul normal de aer și drenajul fluidelor din sinusuri.

Când este necesară această intervenție?

Operația este indicată în cazurile în care:

• Tratamentul medicamentos (spray-uri nazale, antihistaminice, corticosteroizi sau antibiotice) nu este eficient;
• Polipoza nazală cauzează obstrucție nazală severă, pierderea mirosului sau infecții frecvente;
• Sinuzita cronică afectează calitatea vieții prin dureri de cap, congestie și secreții persistente;
• Existența altor probleme anatomice, cum ar fi îngustarea ostiumurilor sinusale sau deviația de sept, contribuie la inflamarea cronică.

Cum decurge procedura?

1. Pregătirea preoperatorie:

• Imagistică (CT +/-  RMN): permite chirurgului să planifice procedura, identificând exact structurile sinusurilor și zonele obstruate.
• Consultația preoperatorie: Evaluarea stării generale de sănătate și a istoricului medical al pacientului.

2. Anestezia:

• Procedura se efectuează sub anestezie generală pentru a asigura confortul pacientului și precizia chirurgicală.

3. Procedura propriu-zisă:

• Chirurgul introduce prin nări un endoscop rigid (o tijă metalică subțire, de 3-4 mm diametru, cu o lumină puternică și o cameră video).
• Cu ajutorul instrumentelor miniaturizate, chirurgul pătrunde în fiecare sinus in parte și îndepărtează polipii, țesutul patologic sau obstrucțiile care blochează căile aeriene și drenajul sinusurilor.
• Se utilizează un microdebrider (shaver, un aparat special cu rotații rapide de 5000-7000/minut, care fragmentează și aspiră polipii și țesuturile afectate).
• Lărgirea ostiumurilor sinusale: Chirurgul mărește deschiderile sinusurilor pentru a facilita drenajul eficient și pentru a reduce riscul de recidivă a polipozei sau sinuzitei.

Beneficiile chirurgiei endoscopice a sinusurilor

• Minim invazivă: Nu necesită incizii externe, cicatrici sau perioade lungi de recuperare.
• Recuperare rapidă: Majoritatea pacienților revin la activitățile zilnice în câteva zile.
• Rezultate durabile: Lărgirea ostiumurilor sinusale și îndepărtarea completă a polipilor reduc semnificativ riscul de recidivă.
• Restaurarea funcțiilor nazale: Îmbunătățirea respirației, reducerea simptomelor de sinuzită și redobândirea mirosului.

Recuperarea postoperatorie

După intervenție, pacientul va trebui să urmeze câteva recomandări pentru a asigura o vindecare optimă:

1. Spălături nazale regulate: Utilizarea soluțiilor saline pentru a curăța cavitățile nazale și a preveni acumulările de secreții.
2. Medicație: Spray-uri nazale cu corticosteroizi sau antibiotice, dacă sunt prescrise de medic.
3. Evitarea efortului fizic intens: Strănutul, suflatul nasului și alte activități care pot crește presiunea nazală trebuie evitate timp de 2-3 săptămâni.
4. Controale regulate: Monitorizarea postoperatorie de către medicul ORL este esențială pentru a preveni complicațiile și pentru a evalua succesul procedurii.
5. Tratament permanent de intretinere pentru a evita recidiva polipior (corticoizi administrati oral sau local intranazal in doze infime dar in mod regulat sau anticorpi monoclonali)

Riscuri și complicații posibile

Deși rare, există câteva riscuri asociate cu această intervenție:

• Sângerări nazale temporare;
• Infecții postoperatorii;
• Recidiva polipilor, mai ales în cazurile de polipoză alergică severă;
• Leziuni ale structurilor adiacente (foarte rare, în mâinile unui specialist experimentat).

Amigdalectomia este o intervenție chirurgicală care constă în îndepărtarea amigdalelor, două mase de țesut limfatic situate în partea din spate a gâtului. Amigdalele fac parte din sistemul imunitar, însă, în anumite cazuri, pot deveni o sursă de infecții recurente sau alte probleme de sănătate, necesitând îndepărtarea.

Când este recomandată amigdalectomia?

Această intervenție este indicată atunci când:

• Infecțiile recurente: Pacientul suferă de episoade frecvente de amigdalită (minim 7 episoade într-un an, 5 episoade pe an timp de 2 ani sau 3 episoade pe an timp de 3 ani).
• Amigdalita cronică: Inflamația persistă și cauzează disconfort, halitoză (respirație urât mirositoare) sau dificultăți de înghițire.
• Abcesul periamigdalian in antecedente: O complicație severă a amigdalitei care necesită tratament urgent.
• Sforăitul sever sau apneea obstructivă în somn: Amigdalele mărite pot obstrucționa căile respiratorii, afectând somnul și respirația.
• Tumori sau creșteri suspecte: În cazuri rare, amigdalele pot necesita îndepărtare pentru a exclude o afecțiune malignă.

Cum se desfășoară intervenția chirurgicală?

Amigdalectomia este o procedură efectuată sub anestezie generală și durează in medie 60 de minute. Tehnica chirurgicală utilizată poate varia în funcție de preferințele medicului și nevoile pacientului:

1. Amigdalectomie tradițională
   • Amigdalele sunt îndepărtate cu ajutorul unui bisturiu sau alt instrument chirurgical. Este metoda clasică, eficientă și sigură.
2. Amigdalectomie cu radiofrecvență
   • Utilizează energie de radiofrecvență pentru a îndepărta amigdalele și a minimiza sângerarea. Este mai puțin dureroasă, iar recuperarea poate fi mai rapidă.
3. Amigdalectomie cu laser sau coblație
   • Metode moderne care reduc riscul de sângerare și durerea postoperatorie.
4. Tehnica de amigdalectomie parțială (tonsilotomie)
   • Este o variantă utilizată pentru reducerea dimensiunilor amigdalelor, mai ales la copii, fără a le îndepărta complet. Este o metoda care se aplica in cazul amigdalelor hipertrofice (marite foarte mult in volum) dar care nu prezinta infectii recurente.

Recuperarea după amigdalectomie

Perioada de recuperare variază de la pacient la pacient, dar, în general, durează între 10 și 14 zile. Este important să urmezi recomandările medicului pentru a reduce disconfortul și riscul de complicații.

Ce să te aștepți după operație:

• Durere în gât: Este normală, mai ales în primele 7-10 zile. Medicul va prescrie analgezice pentru a gestiona disconfortul.
• Dificultăți de înghițire: Alimentele moi și lichidele sunt recomandate în perioada inițială.
• Febră ușoară: O creștere temporară a temperaturii poate apărea, dar trebuie monitorizată.
• Sângerări minore: Este posibil să apară ușoare sângerări, dar dacă acestea sunt abundente, trebuie să contactezi medicul imediat.

Recomandări pentru o recuperare rapidă

1. Hidratare: Consumul de lichide reci ajută la reducerea inflamației și prevenirea deshidratării.
2. Alimente moi: Pireurile, supele și iaurturile sunt ideale pentru primele zile. Evită alimentele fierbinți, dure sau picante.
3. Odihnă: Este esențială pentru vindecare. Evită activitățile fizice intense timp de 2 săptămâni.
4. Evitarea fumatului și alcoolului: Acestea pot irita gâtul și întârzia vindecarea.

Beneficiile amigdalectomiei

• Reducerea semnificativă a episoadelor de infecții și disconfort;
• Îmbunătățirea calității vieții prin eliminarea durerilor frecvente de gât;
• Îmbunătățirea somnului și a respirației, mai ales în cazurile de apnee obstructivă.

Riscuri și complicații posibile

Deși amigdalectomia este considerată o intervenție sigură, pot exista riscuri precum:

• Sângerare: Poate apărea în timpul sau după operație.
• Infecții: Rare, dar posibile în cazul unei igiene necorespunzătoare.
• Durere prelungită: În cazuri rare, durerea poate persista mai mult decât este normal.