DR. OANA TARȚA ARSENE
Medic primar neurologie pediatrică,
supraspecializare neuroepileptologie,
Doctor în Medicină
Dr. Oana Tarta-Arsene, Medic Asociat la BRAIN Institute, este medic primar neurologie și epileptologie pediatrică, această specialitate jucând un rol important în evaluarea neurologică periodică a copiilor născuți prematur, precum și a tuturor copiilor cu risc de a dezvolta sechele neurologice, având drept scop depistarea și tratarea precoce a oricărei afectări a sistemului nervos..Absolventă a Facultății de Medicină Generală UMF „Carol Davila” din București, a urmat rezidențiatul sub îndrumarea Prof Dr. Sanda Măgureanu. Din martie 2010 este medic primar, iar din 2012 Doctor în medicină susținând lucrarea „Contribuția Rezonanței Magnetice funcționale în evaluarea ariei limbajului la copii cu epilepsie focală non-lezională.”
Dr. Oana Tarța Arsene oferă consultații la BRAIN Institute, joi între orele 14.20-18.00 și programările se pot face de luni până vineri între orele 9.00-17.00 la numărul de telefon 021.9968 sau la adresa de email neurologie@
*Opinia medicală pentru cazurile de neurochirurgie este gratuită.
Tehnologie
BRAIN Institute dispune de tehnologie de diagnostic și chirurgie de ultimă oră.
Începând cu neuro-navigația, continuând cu monitorizarea nervoasă amănunțită,
și până la RMN disponibil intra-operator, dispunem de toate resursele necesare maximizării succesului nostru în ceea ce privește starea ta de sănătate.