Dr. Oana Tarta-Arsene este medic primar neurologie și epileptologie pediatrică în cadrul BRAIN Institute, această specialitate jucând un rol important în evaluarea neurologică periodică a copiilor născuți prematur, precum și a tuturor copiilor cu risc de a dezvolta sechele neurologice, având drept scop depistarea și tratarea precoce a oricărei afectări a sistemului nervos.

Absolventă a Facultății de Medicină Generală UMF „Carol Davila” din București, Dr. Oana Tarta-Arsene a urmat rezidențiatul în specialitatea neurologie-pediatrică, în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, sub îndrumarea Prof Dr. Sanda Magureanu. În perioada 2005 – 2010 a fost medic specialist în specialitatea neurologie pediatrică, în martie 2010 devine medic primar, iar în 2012 devine Doctor în medicină susținând lucrarea „Contribuția Rezonanței Magnetice funcționale în evaluarea ariei limbajului la copii cu epilepsie focală non-lezională.”

Cum v-ați hotărât să urmați o carieră în medicină și ce v-a determinat să vă orientați către neurologie pediatrică?

Decizia mea de a fi medic pornește de la o întâmplare din școala generală. O colegă, în pauza dintre ore, a căzut și și-a fracturat mâna. I-a fost frică să spună ce s-a întâmplat profesorilor, iar eu, prietena ei, m-am oferit să merg cu ea la spital. Am „chiulit” de la școală și ne-am petrecut ziua la camera de gardă a Spitalului de Copii M.S Curie. A fost o zi impresionantă. Nu numai prin atmosfera energizantă specifică unei camere de gardă, dar mai ales din perspectiva calitatății oamenilor de acolo, care erau inteligenți, dedicați și știau atât de multe lucruri ca să rezolve o problemă.

Mi-a placut și m-am hotărât să dau la medicină. Pentru admiterea la facultate am învățat, cu dorința de a reuși ceea ce mi-a permis să intru din primul an. Examenul de admitere m-a învățat că dacă faci ceva cu plăcere și pasiune, poti reusi să faci ce-ți dorești fără să pară prea dificil. 

Specialitatea mi-am ales-o pornind de la aceeași lecție. În România, alegerea specialității depinde de nota luată la examenul de rezidențiat. Generația mea, după terminarea facultății, a avut un an de stagiatură. În acest timp, eu m-am pregătit și am susținut examenul de echivalare a facultății pentru a pleca în Statele Unite. Un examen dificil și comprehensiv, dat la Budapesta, în care, pentru mai bine de 7 ore, am fost testați în diverse discipline (pre) medicale. Mi-a oferit posibilitatea să studiez într-un mod complet diferit față de ce știam noi (cărțile americane sunt excelente) având asftel o persepectivă diferită. În final, deși am trecut examenul, nu am mai plecat din țară, din motive personale.  Oricum, timpul pe care aș fi putut să-l petrec învățând pentru rezidențiat l-am folosit pentru acest examen, fără nicio legătură directă cu materiile pentru rezidențiat și lăsându-mi doar 2 luni de învățat pentru rezidențiat. Anul 2000, când am inceput rezidentiatul, a fost primul an în care s-a introdus medicina de familie, iar din 400 de locuri, 200 erau doar pentru medicii de familie. Restul specialităților aveau doar 2-3 locuri pe specialitate. M-am poziționat suficient de bine ca să-mi pot alege o specialitate. Neurologia pediatrică a fost a doua opțiune după anestezie. Mi s-a părut o combinație atractivă între neurologie, disciplină bazată pe concluziile unui examen clinic complex efectuat de către medic și pediatrie, o specialitate care înseamnă interacțiune permanentă cu copiii. Acum sunt sigură că am făcut o alegere bună, fiind încă pasionată de specialitatea mea după atâția ani!

Cum ați ajuns la Brain Institute?

Despre Brain Institute și despre Dr. Sergiu Stoica știam atât de la colegii mei care l-au urmărit la diverse prezentări, cât și după ce am consultat unii copii operați de Dr. Stoica. Mai târziu, am avut ocazia să-l cunosc personal, când am venit pentru prima dată la Brain Institute cu o fetiță, pacienta mea, care avea o epilepsie rezistentă la tratamentul antiepileptic din cauza unei leziuni cerebrale foarte dificile, greu abordabila chirurgical (cum ar spune neurochirurgii).  Am programat-o prin secretara domnului doctor și am venit personal cu ea la o consultație. Eram pregătită să plătesc eu consultația, fiindcă știam că vin la un spital privat, iar părinții pacientei nu aveau suficiente mijloace financiare. Nu a fost nevoie, căci fetița a fost operată cu bine, în mod gratuit, prin bunăvoința și compasiunea domnului doctor. Așa am început colaborarea cu Brain Institute, iar după câteva cazuri rezolvate mi-au propus să colaborez cu ei. Sunt foarte mândră că m-au acceptat în echipa lor!

Ce vă motivează cel mai mult în activitatea pe care o desfășurați?

Mă motivează ideea de a contribui la vindecarea copiilor și de a le da șansa la o viață normală. Deși de multe ori în neurologie vindecarea este mai mult un concept, cazurile de chirurgia epilepsiei reprezintă o speranță, iar eu personal am o mare satisfacție să opresc tratamentul antiepileptic după o operație reușită și să văd că putem oferi copilului o viață normală.

Prin prisma specialității pe care ați ales-o, interacționați des cu copiii; care sunt principiile după care vă ghidați în relația cu micii pacienți?

Micii pacienți sunt rațiunea pentru care practic această specialitate. Interacțiunea cu ei este pe cât de plăcută, pe atât de interesantă. A te juca cu copiii, a fi inconjurat de jucarii, a prezenta lucrurile în coordonatele lumii lor și a o face cu plăcere, sunt principalele mele mijloace de a comunica cu ei, de a-i înțelege și a mă face înțeleasă. Reprezintă principiile mele de lucru si imi place mult munca mea de „birou”.

Impactul pe care un medic îl are asupra unui pacient poate fi decisiv pentru viitorul acestuia, chiar pentru viața acestuia. Cum gestionați această responsabilitate la nivel intern?

Într-adevăr, am înțeles încă de la începutul carierei mele medicale că impactul unei boli neurologice la copil este unul decisiv pentru viață și viitorul micului pacient. Odată cu această constatare, am realizat responsabilitatea medicului în diagnosticarea, tratamentul, urmărirea bolnavului, dar și în gestionarea corectă a așteptărilor pacienților și familiilor. Încerc să le explic părinților, dar și copiilor pe înțelesul lor, toate aspectele legate de afecțiunea respectivă. Atunci când este posibil și onest,  încerc să văd o parte bună. Cred că o atitudine pozitivă ajută la procesul de vindecare, iar în cazul copiilor, din fericire, uneori lucrurile pot evolua neașteptat de bine. Nu rareori am văzut copii cu boli impresionabile care au plecat acasă bine ameliorați, uneori chiar din secția de terapie intensivă.

Ce părere aveți despre colaborarea cu alți medici pentru gestionarea cu succes a unui caz?

Medicina modernă este în mod esențial un proces colaborativ. Colaborarea cu alte cadre medicale, atât din specialitatea mea, cât și din alte specialități, este necesară în abordarea și tratamentul neurologiei pediatrice. Eu, în particular, am norocul să am colegi cu care pot colabora bine, ceea ce a condus adesea nu numai la un act medical complet și elevat, dar și la un loc de muncă unde activez cu plăcere. Pe lângă satisfacția lucrului bine făcut, am mereu și satisfacția că învăț de la alții și poate alții învață de la mine. Din acest punct de vedere, Brain Institute este cunoscut ca model de lucru colaborativ în echipă, unde toată lumea se ajută reciproc, de la medici de diferite specialități, secretare, asistente, kinetoterapeuți și psihologi.

Medicina a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani, iar tehnologia are un rol din ce în ce mai puternic în gestionarea cu succes a unor patologii considerate incurabile până nu demult. Care sunt principalele avantaje ale neurologiei moderne în raport cu cea clasică?

Medicina a evoluat fantastic în ultimii ani și continuă să evolueze într-un ritm accelerat. Desigur că nici domeniul neurologiei pediatrice nu face excepție. Metodele de diagnostic imagistice, genetice, biochimice ne ajută pe noi clinicienii să tratăm țintit afecțiunea, evitând metodele de diagnosticare invazive, periculoase și neplăcute pentru pacient. Si nu în ultimul rând, parte a acestui progres se datorează colaborării extensive dintre specialități.

Cred că este important pentru medici să țină pasul cu descoperirile din domeniu, utile pentru înțelegerea bolii și găsirea unei terapii optime, mai ales pentru că, trăind într-o țară europeană, au acces facil atât la informație, cât și la investigațiile propriu-zise.

O astfel de tehnologie nouă este imagistica prin rezonanță magnetică nucleară funcțională, investigație care combină datele structurale cu cele funcționale cerebrale. Această investigație are ca rezultat localizarea in vivo a zonelor active funcțional de tipul limbajului, ariei motorii, memoriei la nivel cerebral, dând posibilitatea medicilor să vadă și să înțeleagă efectele bolii neurologice pentru a căuta o opțiune terapeutică optimă. În 2012, cu ajutorul aceste investigatii, am terminat lucrarea de doctorat coordonată de D-na Profesor Sanda Măgureanu, înțelegând efectele epilepsiei asupra ariei limbajului la copii.

Dacă ar fi să facem un exercițiu de imaginație, care credeți că este următoarea revoluție care va marca medicina, în general, și specialitatea dumneavoastră, în mod particular?

Pentru că de aproximativ 7 ani încerc să mă dedic cazurilor de chirurgia epilepsiei, iar pentru că de cele mai multe ori acestea sunt legate de leziuni doar microscopice, visez la o nouă „revoluție” a tehnologiei imagistice, concretizată printr-o formă de evaluare neinvazivă utilă pentru delimitarea marginilor zonei epileptogene. Sper că visul meu se va realiza curând!

Care considerați că este cel mai fascinant aspect referitor la modul în care este construit și funcționează creierul uman?

Posibilitatea de reorganizare a creierului uman la vârsta copilariei mici, capacitate numită neuroplasticitate, dând posibilitatea de a reloca din zone lezate arii funcționale esențiale în zone sănătoase. Astfel, putem înțelege de ce copiii mici se vindecă diferit față de adulti, mai repede și mai bine, dându-le posibilitatea neurologilor pediatri să fie optimiști!