Etichetă: Dr. Mihai Craciun

Pilotul Marian Cojocaru, operat cu succes la BRAIN Institute

Posted on | by bogdan | Leave a Comment on Pilotul Marian Cojocaru, operat cu succes la BRAIN Institute

BRAIN Institute, centrul specializat în neurochirurgie dezvoltat în parteneriat cu Spitalul Monza, anunță că intervenția spinală a pilotului-instructor Marian Cojocaru a decurs fără incidente, conform așteptărilor. Examenul CT de control efectuat în data de 06.08.2016 confirmă atât corecta poziționare a montajului spinal, cât și decomprimarea măduvei. Echipa medicală a fost formată din dr. Tiberiu Maior, neurochirurg supraspecializat în chirurgie spinală, dr. Mihai Crăciun, neurochirurg, și dr. Anca Vișan, neuro-anestezist.

Pacientul, politraumatizat prin accident aviatic în data de 10.07.2016, a fost inițial internat într-o altă unitate spitalicească, unde a fost tratat pentru sindrom de aspirație pulmonară, traumatism toracic și cranio-cerebral. 

Din punct de vedere neurologic — motivul internării la BRAIN Institute, pacientul a suferit un traumatism vertebromedular toraco-lombar cu o fractură cominutivă vertebrală T12-L1 cu fragmente osoase în canalul medular; sindrom de compresiune medulară – paraplegie incompletă, afectând în special membrul inferior stâng și funcția sfincteriană. 

Intervenția chirurgicală a constat în fixarea coloanei toraco-lombare cu tije și șuruburi transpediculare T10-T11-L2-L3 și decomprimarea măduvei T12-L1 atât pe cale posterioară, cât și anterioară — îndepărtarea fragmentelor osoase din canalul medular.

Imediat postoperator, se constată o ușoară ameliorare a statusului neurologic, dar nu spectaculoasă. Medicii se așteaptă la o recuperare semnificativă pe termen lung, în urma unui program obligatoriu de kinetoterapie și tratament specializat de recuperare neurologică.

În acest moment, stabilitatea coloanei este asigurată prin montajul spinal T10 – L3, însă pentru o fixare mai solidă pe termen lung este posibil să fie necesară efectuarea unei a doua intervenții, prin care medicii să fixeze joncțiunea toraco-lombară și pe cale anterioară (transabdominală).

Pacientul este, în continuare, tratat conform protocoalelor internaționale, fiind într-o stare complexă, cu afecțiuni inițiale și dobândite pe parcursul internărilor anterioare.

Cu mottocrossul de pe dealurile Transilvaniei la BRAIN Institute

Posted on | by bogdan | Leave a Comment on Cu mottocrossul de pe dealurile Transilvaniei la BRAIN Institute

Când motociclistul începe să devină una cu motocicleta

Oamenii au pasiuni — de neînțeles pentru unii, de admirat pentru alții, însă cu siguranță de neînlocuit pentru pasionați. La BRAIN Institute, încercăm să redăm pasiunile celor care se bucură de ele. Ne străduim să ajutăm oamenii să trăiască așa cum știu, așa cum își doresc. În cazul motocrossului, cine ar putea să interzică practicarea acestui sport, știind câtă bucurie poate aduce el? Este și cazul de față, în care viitorul arată bine, chiar și pentru cei care își rup spatele. Victor are la ce să spere. Are la ce să viseze. În continuare, vă prezentăm povestea în care a început să se identifice cu motocicleta lui, în viziunea medicului, dar mai ales în viziunea lui personală. Iată povestea:

Povestea spusă de dr. Mihai Crăciun, neurochirurg 

Victor a suferit un traumatism vertebral toracal amielic, prin cădere de la mică înălțime, în urma unui accident sportiv. Acuzând dureri importante la nivelul coloanei toracale inferioare, a fost investigat imagistic — CT vertebral toraco-lombar, care a evidențiat o fractură cominutivă de corp vertebral T10.

O fractură cominutivă este o fractură în care vertebra se sparge în mai multe fragmente, care se pot deplasa — fragmente migrate. Unele dintre ele migrează anterior, unde nu pun în pericol structuri vitale, altele însă migrează posterior, unde ajung să comprime măduva. De aici, rezultă gravitatea acestui tip de fracturi: compresiunea pe măduva toracală este dezastroasă din punct de vedere neurologic — paralizie cvasicompletă de la brâu în jos, cu pierderea funcției sfincteriene, de cele mai multe ori.

Din fericire, în cazul lui Victor nu au existat fragmente deplasate posterior, compresive pe cordonul medular, însă acest lucru se poate schimba, o mobilizare intempestivă putând provoca deplasarea unui fragment osos.

Fracturile cominutive sunt instabile prin definiție, adică nu se sudează de la sine decât cu mare greutate și cu apariția unor deformări de statică a coloanei — cifoză segmentară (curbură anormală spre anterior). De aceea, tratamentul este eminamente chirurgical: fixarea cu tije și șuruburi, cu refacerea curburii anatomice.

Istoricul lui Victor evidențiază această evoluție naturală nefavorabilă a fracturii cu tratament conservator: într-o primă instanță, s-a decis să nu se stabilizeze coloana prin operație, ci să se aștepte consolidarea naturală prin imobilizare în corset. Din păcate, lucrurile nu au evoluat așa cum s-a dorit și, pe CT-ul de control efectuat la aproximativ o lună de la accident, s-a constatat tasarea suplimentară a vertebrei și accentuarea cifozei — evoluție nefavorabilă. Astfel, s-a luat decizia efectuării intervenției chirurgicale.

Operația a constat în montarea a 4 șuruburi (câte 2 în vertebrele T9 și T11) fixate cu 2 tije de cca 10 cm lungime — montaj din titan, compatibil RMN. În acest fel, s-a asigurat stabilitatea coloanei și s-a refăcut, parțial, curbura normală și înălțimea corpului vertebral (distracție). Din păcate, datorită celor 4-5 săptămâni scurse de la accident, procesul de cicatrizare nu a permis reducerea completă a fracturii și refacerea completă a anatomiei normale. Este important ca aceste fracturi să fie tratate corect (operate) cât mai repede posibil.

RMN post-operator

Evoluția postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, cu mobilizare precoce — în seara zilei operației, fără deficite neurologice. Urmează o perioadă de cca 2-3 luni de restricții, în special la ridicarea de greutăți, urmate de o reluare progresivă a activității normale. Stabilitatea imediată este, în prezent, asigurată de montajul spinal T9-T11, însă vindecarea completă și definitivă se produce abia după circa un an, timp în care focarul de fractură se cicatrizează și se consolidează. Abia după acest interval ne putem gândi la o eventuală îndepărtare a montajului; de cele mai multe ori însă, el rămâne pe loc toata viața, fără să deranjeze.

Povestea spusă de pacient

Am ieșit într-un weekend, cu prietenii, cu mottocrossul pe dealurile Transilvaniei. A fost o dimineață în care nu am fost foarte atent cu mișcările mele și am avut neșansa să cad destul de urât. Am reușit să merg singur, pe picioarele mele, la urgență. Am stat internat cinci zile la ortopedie. În urma primelor investigații și analize, mi-au spus că este suficient să port un corset timp de trei luni și să fac recuperare, și o să se rezolve de la sine.

Din păcate, indicația aceasta a fost destul de proastă și nefastă pentru mine, întrucât am avut și fractură, și tasare de vertebre. După trei săptămâni de purtat corsetul, tasarea s-a accentuat destul de mult și am început să am dureri mai mari. Atunci am hotărât să cercetez mai mult despre afecțiunile spinale și să încerc să aflu părerea unui doctor specializat pe coloană.

Fiind internat la ortopedie, probabil că ei nu au așa mare experiență în ceea ce privește fracturile de coloană — cu toate că s-a uitat și un neurochirurg pe CT-ul meu. Mai târziu, dr. Tiberiu Maior a confirmat că prima indicație, în urma CT-ului, nu ar fi fost de operație, dar indicația de recuperare a fost greșită și a agravat situația. Eu nu aș fi riscat pe pielea mea să nu urmez toți pașii de recuperare și, din păcate, am stat mai mult în șezut, crezând că sunt protejat de corset.

Cum ai ajuns la BRAIN Institute?

Știam de centrul BRAIN Institute, deoarece am fost la un control la dr. Sergiu Stoica. Am un cavernom mic pe creier, dar este într-o zonă în care nu necesită operație, ci doar urmărire. Nu știam dacă aici se fac și operații pe coloană, dar am citit referințele dr. Tiberiu Maior.

Nici nu știi când, cum, și dacă faci alegerea bună, de la cine iei cele mai bune păreri. Contează să fii bine informat și să știi unde să mergi. M-au ajutat foarte mult informațiile de pe site-ul BRAIN Institute, descrierile amănunțite, precum și review-urile despre medici și experiența acestora. Contează foarte mult să vezi toate aceste detalii, și informat fiind, poți lua cea mai bună decizie. Eu, cel puțin, așa am făcut.

Se spune că, atunci când simți o chimie cu medicul, acesta este un prim pas spre ceva bun. Prima dată, am vorbit cu dr. Tiberiu Maior la telefon, iar simplul fapt că am vorbit jumătate de oră, după ce mi-a văzut analizele și investigațiile, m-a ajutat foarte mult. L-am simțit, de la început, ca fiind medicul meu.

Puteam să mă operez și la Cluj-Napoca, fiind mai aproape de casă, însă am vrut să aleg cele mai bune condiții (aparatură, materiale, personal medical, salon etc.), mai ales după experiența internării într-un spital de stat, unde am stat cu 8 oameni într-o cameră, fără intimitate și fără condiții.

Mi-a fost destul de greu să vin cu salvarea până la București, dar a meritat. Mă uit în jur și mă simt mai bine ca la hotel. Cred că un pacient are nevoie de așa ceva — spun asta deoarece am văzut diferența — și este definitoriu pentru starea pre și postoperatorie.

Intervenția

Nu am avut așa de multe emoții legate de intervenție. Am avut suportul mamei mele, precum și al personalului medical. Am fost tratat cu zâmbetul pe buze, cu grijă și atenție. „Tratamentul” acesta îți mai ia din emoții.

Nici nu știam la ce să mă aștept în legătură cu operația. Știam doar din prisma altor persoane; pentru mine, a fost o experiență total nouă. După aproximativ două ore, cât a durat operația, m-am trezit normal. Prima reacție a medicului a fost să îmi ridice spatele și să îi spună să fac ture prin Reanimare.

Nu mă așteptam să nu mă doară nimic, nici spatele, nici capul, și să nu am nicio stare ieșită din comun. Asta chiar a fost încurajator. Am început să îmi sun toți prietenii, care, de altfel, așteptau vești de la mine a doua zi postoperator. Eu deja, la 6-7 seara, îi sunam și mă lăudam că am făcut și ture de spital.

Postoperator

Am primit mereu asistență, mai ales de la medicul anestezist, dr. Anca Vișan, care a fost tot timpul aici și mi-a urmărit toate funcțiile pre și postoperator. Această urmărire continuă a însemnat foarte mult și a ajutat la recuperarea mea. Operația a trecut repede, doar două ore și câteva minute, însă postoperator am simțit cel mai mult ajutor.

A trecut pe la mine și Roxana Badea, psihologul BRAIN Institute. Eu nu mă consider un caz așa de grav, însă este de apreciat serviciul acesta și, cu siguranță, foarte util în multe cazuri. Din punct de vedere psihic, cea mai mare provocare este să treci peste o astfel de experiență, pentru că te aștepți să fii imobilizat la pat o perioadă. Nici nu ai acces la informație, și sună urât să zici că ai fost operat pe coloană, fiind și o zonă vitală, la fel ca și creierul.

Trebuia să mă externez de ieri, dar am ales să stau încă două zile să fiu sigur că sunt suficient de puternic pentru a mă întoarce cu salvarea acasă — pe targă, condițiile nu sunt excelente.

Recuperarea

Din câte am înțeles, recuperarea durează aproximativ trei luni. Dacă nu făceam operația, erau șanse să nu mă recuperez 100% și să rămân cu niște sechele pe coloană. Recuperarea va fi totală, fără limitări.

Sunt optimist, deoarece dr. Maior mi-a spus că implantul este făcut astfel încât toate funcțiile vertebrelor să fie la fel, iar vertrebra care a fost pusă se va reface, în timp, prin osificare. Partea de recuperare ține foarte mult și de mine. Până acum, nu mă doare, nu mă simt operat pe coloană cum se zice că ar trebui să te simți după o astfel de operație.

Urmează multă recuperare, mișcări cât mai dese, iar după controlul la o lună de la operație, sper să încep recuperarea propriu-zisă. Am înțeles că mai înotul ajută foarte mult; mi-am făcut deja și abonamentul la piscină. Până atunci, astăzi vin și colegii de la kinetoterapie să mă ajute cu programul de recuperare și să îmi arate mișcările pe care trebuie să le fac.

Poveste spusă de mama pacientului

Vă dați seama că m-am îngrozit când am auzit ce a pățit; nu vreau să treacă nimeni prin așa ceva. După ce am citit și eu despre ce se întâmplă la BRAIN Institute, am zis că trebuie să fie bine. Apoi, dr. Maior ne-a dat încredere prin prezența sa și felul de a vorbi, încă de la primul contact, de parcă ne cunoșteam de când lumea și eram prieteni.

Am rămas uimită să văd că este atât de bine după operație. Mă așteptam să îi fie rău, exact ca după o anestezie generală. Când m-am dus la Terapie Intensivă și l-am văzut că îmi zâmbește, nici palid, nici întubat, nu îmi venea să cred. Nu am cuvinte să descriu aceste sentimente. Le mulțumim din suflet tuturor celor din echipa BRAIN Institute.

Externarea

Sunt activ online: pot să scriu, să muncesc, doar că nu sunt prezent la birou. Cred că, după o lună, o să încep să merg la serviciu câteva ore. Am avantajul că meseria mea nu este limitată la a fi prezent la birou; nu trebuie să depun muncă fizică, sunt doar suport pentru echipă, iar asta o pot face de acasă.

Experiența de cross nu știu dacă o s-o mai repet, adică zona aceasta extremă, dar ca motociclist cu siguranță voi merge mai departe. Dacă aș fi fost pe motorul meu și în alte condiții, nu s-ar fi întâmplat acest incident mai mult ca sigur. A fost primul incident și sper, simt, că va fi și ultimul de genul acesta. Sunt începător, fiind al doilea an în care merg cu motorul, dar toată lumea mi-a zis — ca de la un motociclist la altul — că în trei luni pot să mă urc din nou pe motor și asta este foarte încurajator. Odată ce îți intră în sânge, nu vrei să te oprești.

Cuvânt de încheiere

Tehnologia și experiența medicilor te îndeamnă să ai încredere și să treci peste impasul care te-a adus aici. Clar recomand BRAIN Institute și altora. Știu că asta zic după operație, însă sper ca după recuperare să fiu și mai optimist, și să se confirme tot ceea ce simt acum.

Ce o să devină frustrant pentru mine este că alții nu pot să aibă acces la astfel de servicii. Toți oamenii ar trebui să aibă șansa să fie tratați așa.

Atunci când ghinioanele se țin lanț, dar totul se termină cu bine

Posted on | by bogdan | Leave a Comment on Atunci când ghinioanele se țin lanț, dar totul se termină cu bine

Doamna Magdalena Gagiu suferă de mulți ani de poliartrită reumatoidă, tratament cortizonic cronic și osteoporoză secundară acestuia. Pe fondul unui traumatism vertebral minor, prin cădere de la același nivel în luna decembrie 2015, suferă o fractură vertebrală T11. Într-o primă fază, simptomatologia a fost dominată de dureri toraco-lombare intense, accentuate de mobilizare, dar fără deficite neurologice. În luna aprilie însă, din cauza compresiunii exercitate de fractură pe măduva toracală, se instalează parapareza (scăderea forței musculare în membrele inferioare), cu evoluție progresivă și imposibilitatea mersului.

 

Singura metodă de tratament posibilă într-o asemenea situație este decomprimarea măduvei prin laminectomie (îndepărtarea porțiunii din spate a vertebrei, arcul neural) și fixarea colanei cu tije și șuruburi, pentru refacerea stabilității. La pacienta noastră, dificultatea constă în osteoporoza severă, care făcea ca montajul spinal, cu tije și șuruburi, să nu aibă în ce să se fixeze, osul fiind prea moale.

În cele din urmă, soluția a fost să utilizăm ciment acrilic injectat în fiecare corp vertebral de la T9 la L2, mai puțin T11 — vertebra fracturată, înainte de implantarea șurubului. Astfel, șurubul se fixează în ciment, ceea ce conferă montajului o stabilitate deosebită. Practic, prin aceasta metodă, se evită complet toate problemele și complicațiile chirurgicale asociate osteoporozei severe și poliartritei reumatoide, iar pacienta are o șansă reală de recuperare neurologică.


Acum să aflăm și povestea spusă chiar de doamna Gagiu.  

Drumul către BRAIN Institute

Peripeția a început cu o căzătură pe care am avut-o în casă, când voiam să îi dau ceva dintr-un dulap nepoțelului meu — am gleznele mai rigide, pe fondul unei artrite reumatoide de care sufăr de peste 30 de ani. În ziua aceea, duminică, nu m-a durut foarte tare, ci a început să mă doară mijlocul abia a doua zi.

Luni, m-am dus la reumatologie, însă doctorul meu era plecat. Am vorbit cu un alt medic, foarte cumsecade, care mi-a făcut o radiografie, însă nu a fost foarte concludentă. Medicul a presupus că s-au tasat puțin vertebrele și de aici se trăgea și durerea. Am început să iau pastile pentru durere. Aceasta însă se întețea și nu îmi trecea cu nicio pastilă. Am început să merg în două bastoane, din cauza durerii.

M-am programat din nou la reumatologie; am găsit liber abia peste vreo 12 zile. Între timp, am făcut și un RMN. De data aceasta, medicul reumatolog mi-a spus că probabil este o fractură. Nu știam cui să mă adresez. Niciunul dintre doctorii pe care i-am văzut nu mi-a spus să merg la neurochirurgie la un anumit spital.

Toată istoria mea, cu această artrită, este plină de fracturi. Acum doi ani, am avut o fractură de femur, care mi-a fost tratată și operată la un spital de stat, de un medic foarte bun și un om deosebit. L-am rugat să îmi recomande un neurochirurg care să se uite la RMN-urile mele. Am ajuns astfel la un coleg de-al dânsului, însă acesta s-a uitat cam sceptic la RMN-uri, mi-a cerut și alte analize, printre care și osteodensitometrie. A doua zi, când am venit cu toate analizele, medicul plecase deja în concediu.

M-a preluat medicul meu de la reumatologie și m-a internat, deoarece nu mai puteam să merg decât cu cârje sau cu cadru. Cu ajutorul perfuziilor și a Dexametazonului, durerile mi-au mai trecut, dar începeam să îmi mișc picioarele din ce în ce mai greu. Asta se întâmpla pe la jumătatea lunii aprilie. Medicul meu reumatolog, văzând că neurochirurgul nu s-a întors din concediu, l-a chemat pe colegul său din echipă, care s-a uitat la analize, însă nu prea știa ce tratament să îmi dea. L-am întrebat despre vertebroplastie — o metodă despre care aflasem de la doamna care mi-a făcut analiza de osteodensitometrie. Mi s-a spus că nu se face la ei, deoarece acolo unde este ruptă vertebra poate intra ciment și pot rămâne paralizată complet. Mi s-a recomandat însă să port un corset medical. Neștiind despre gravitatea fracturii, am acceptat; chiar a venit o fată de la o firmă specializată în corsete medicale să îmi ia măsurile.

Intervenția chirurgicală

I-am povestit medicului meu reumatolog tot ce s-a întâmplat, iar acesta a fost foarte nedumerit; situația era mult prea gravă pentru a putea fi rezolvată cu un corset. Atunci mi-a spus despre BRAIN Institute și despre faptul că aici sunt medici deosebiți, la care pot apela cu încredere.

Întâi am aflat despre dr. Sergiu Stoica, apoi m-am documentat și am văzut că echipa BRAIN Institute are și medici specializați pe chirurgia spinală, respectiv pe dr. Tiberiu Maior. Am citit foarte multe despre dânsul pe internet, apoi am luat legătura telefonic. Mi-a plăcut cum a vorbit cu mine, exemplele pe care mi le-a dat și toate informațiile de care mai aveam nevoie.

Am ajuns la BRAIN Institute și am stat de vorbă cu dr. Mihai Crăciun, care mi-a spus că sigur se poate rezolva. Apoi, când a venit dr. Tiberiu Maior de la Cluj Napoca, nu a stat prea mult pe gânduri: a zis că fractura trebuie operată cât mai repede.

La sfârșitul intervenției, dr. Maior mi-a spus zâmbind și foarte mândru că „a ieșit o lucrare extraordinară”, de parcă abia construise ceva. M-am bucurat nespus că operația a ieșit grozav, pentru că am fost într-o suferință cumplită.

Dr. Anca Vișan, neuro-anestezist la BRAIN Institute, este nemaipomenită și extrem de atentă. Anterior acestei intervenții, am avut câteva episoade traumatizante cu alți medici și, de foarte mulți ani, nu am mai făcut nicio anestezie. Am vrut să mă operez la un moment dat de pietre la vezica biliară, iar anesteziștii de acolo aproape m-au sugrumat la cât s-au chinuit să îmi bage tuburile pe gât. Nu mi-a venit să cred prin ce am putut să trec și cum am putut să fiu tratată. Știind prin ce am trecut, am avertizat-o pe dr. Vișan că nu pot fi intubată pentru că am gâtul mic și deschiderea mică — tot o consecință de-a artritei de altfel. Dânsa a zis că nu e nicio problemă, că se descurcă, și uitați că mi-a făcut anestezia. A venit după intervenție și mi-a povestit cu exactitate cum a procedat. Dr. Vișan este un om deosebit: m-a monitorizat pe tot parcursul șederii mele aici; m-a întrebat de gât, dacă mă mai deranjează; mi-a spus cum să am grijă de mine pentru că rinichii suferă din cauza anesteziei. Nu am văzut niciun anestezist care să fie atât de grijuliu, atent și bun ca om.

După intervenție, pot pleca deja acasă, la câteva zile, dar vreau să rămân pentru a face kinetoterapie. Dr. Maior mi-a spus că trebuie să fac aceste exerciții cel puțin 6 luni.

Experiența BRAIN Institute

M-a impresionat faptul că asistentele au niște metode deosebite de a aranja patul fără să te zdruncine, de a te îmbrăca fără să te doară, de a te ridica fără să facă un efort prea mare.

Sunt sincer impresionată de tot ce s-a întâmplat la BRAIN Institute. La început, eram sceptică cu acest spital, pentru că nu știam pe nimeni aici, iar cu dr. Maior am vorbit mai mult la telefon, dânsul fiind la Cluj Napoca. Totul a fost însă la superlativ și sunt mulțumită. Îmi place foarte mult cum este amenajat spitalul, faptul că este curat, precum și profesionalismul oamenilor de aici. Mai mult, toți sunt foarte drăguți și omenoși.

 

Glioblastom hemoragic frontal drept

Posted on | by bogdan | Leave a Comment on Glioblastom hemoragic frontal drept

Caz prezentat de dr. Mihai Crăciun, neurochirurg supraspecializat în neuro-oncologie la BRAIN Institute. Pentru a afla informații corecte și actualizate despre glioblastom, urmăriți site-ul dedicat http://www.glioblastom.ro/ 

Tumorile cerebrale localizate în regiuni neelocvente, cum este cazul porțiunii anterioare a lobului frontal, se pot dezvolta insidios până la dimensiuni considerabile, cu simptomatologie minimă și nespecifică, de tipul cefaleei și a amețelilor. Din acest motiv, de multe ori, diagnosticul este pus în stadii tardive, mai ales în cazul tumorilor maligne – glioblastomul în special. Alteori, un eveniment neobișnuit – cum ar fi o criză comițială sau un episod hemoragic – aduce pacientul la camera de gardă și conduce la stabilirea precoce a diagnosticului. 

Cazul pe care îl prezentăm în continuare reprezintă un bun exemplu în acest sens, având în plus o particularitate: evenimentul care a condus la descoperirea tumorii s-a produs la scurt timp după ducerea la bun sfârșit a unei sarcini.

Diagnostic și intervenții chirurgicale

Pacienta, în vârstă de 35 ani și în ultimul trimestru de sarcină, a acuzat cefalee difuză persistentă; a născut în luna ianuarie 2016 prin operație cezariană, fără incidente. La circa zece zile postpartum, se produce o degradare a stării neurologice cu somnolență și stare confuzională, cefalee, vărsături și, în cele din urmă, comă GCS = 7. Este investigată la spitalul local prin CT cerebral cu contrast, care evidențiază un hematom intracerebral frontal drept de cca 4 cm diametru, cu important efect de masă, și herniere subfalcină de girus cinguli; aspectul polului frontal adiacent hematomului (hipodens) este interpretat ca edem cerebral. Se intervine chirurgical și se evacuează hematomul, fără prelevarea de material bioptic. 

CT cerebral cu contrast inițial
CT cerebral cu contrast inițial

După o evoluție inițial favorabilă, la două zile postoperator, starea neurologică se degradează din nou – sindrom de hipertensiune intracraniană și alterarea stării de conștiență. Un nou examen CT cerebral evidențiază persistența unor colecții hematice, a edemului cerebral și a efectului de masă (deplasarea liniei mediene cu 2 cm), motiv pentru care se reintervine chirurgical și, conform raportului operator, se evacuează resturi de hematom și ramolisment cerebral.

Glioblastom_hemoragic_2

Pacienta este externată în stare ameliorată din punct de vedere neurologic, dar evoluția la domiciliu este din nou nefavorabilă, cu reapariția semnelor de hipertensiune intracraniană (cefalee, vărsături), stare confuzională și obnubilare progresivă, mergând până la imposibilitatea mobilizării și a alimentării. Se reface imagistica – CT și, de aceasta dată, și RMN cerebral cu contrast, și se constată prezența unei tumori cerebrale infiltrative de cca 7/7/6 cm, în cea mai mare parte negadolinofila, hipo-T1, hiper-T2 și FLAIR, cu zone hemoragice la interior și efect de masă important – deplasarea structurilor liniei mediene cu 2 cm, hernie de girus cinguli și hidrocefalie internă prin obstrucția formen Monro.

Intervenția realizată la BRAIN Institute

La internarea în serviciul nostru, pacienta este în stare neurologică ușor alterată, somnolentă, confuză, GCS = 12-13, fără deficite neurologice focale, cu strabism divergent prin pareză de nerv abducens drept; mers posibil cu sprijin. Simptomatologia se ameliorează parțial la administrarea de Dexametazonă și Manitol.

Se intervine chirurgical prin voletul frontal drept pre-existent, sub ghidaj imagistic – neuronavigație – și se descoperă o tumoră cerebrală infiltrativă care ocupă întreg polul frontal, mergând posterior până la planul tangent prin cornul frontal al ventriculului lateral și capul nucleului caudat. Tumora este de consistență crescută, comparativ cu țesutul cerebral normal, este moderat vascularizată, alb-cenușie, cu zone impregnate cu hemosiderină – consecințele hemoragiei intratumorale. Tumora este îndepărtată în totalitate, cu margini de rezecție în țesut normal, cu decomprimarea sistemului ventricular și a țesutului cerebral herniat (parte din acesta, în special girus cinguli, este infiltrat tumoral și se rezecă). Aspectul intraoperator, corelat cu imagistica (gadolinofilia slabă și neomogenă) și cu vârsta pacientei pledează pentru un diagnostic de gliom de grad redus transformat malign.

Recuperarea postoperatorie

Recuperarea postoperatorie a fost fără evenimente, cu ameliorare neurologică rapidă. La externare (la 5 zile postoperator) pacienta este conștientă, cooperantă, GCS = 15, fără deficite motorii și independentă ambulator; persistă doar pareza de nerv abducens drept. 

Rezultatul examenului histopatologic a fost de Glioblastom – WHO IV. Ca urmare, pacienta a urmat protocolul Stupp – radioterapie IMRT – VMAT – 60 Gy și chimioterapie cu Temozolomida, concomitent cu radioterapia, și în monoterapie 6 cure lunare după terminarea radioterapiei.

RMN cerebral de control la trei luni postoperator și la patru săptămâni de la finalizarea radioterapiei evidențiază o cavitate de rezecție frontală dreaptă, fără priză de contrast, fără edem tumoral, cu revenirea girus rectus și a structurilor liniei mediene în poziția normală, fără deficite neurologice, inclusiv pareza de nerv abucens drept remisă. Urmează să fie investigată prin RMN cerebral cu contrast, la fiecare două luni, pe parcursul următorului an.

Concluzii

Cazul relatat prezintă două caracteristici neobișnuite pentru un glioblastom: hemoragia intratumorală de mari dimensiuni, simptomatică, și asocierea cu sarcina.

Hemoragia intratumorală este prezentă la 5-10% din cazurile de glioblastom, însă în marea lor majoritate este de mici dimensiuni, vizibilă pe investigațiile imagistice sau intraoperator, dar fără consecințe funcționale – hipertensiune intracraniană sau efect de masă. În seriile imagistice raportate, doar 10% din hemoragiile intratumorale sunt macroscopice. Pe de altă parte, în marea majoritate a acestor cazuri, hemoragia a reprezentat un eveniment ictal care a condus la diagnosticul imagistic. De remarcat că, dintre toate tipurile de tumori cerebrale, glioblastomul nu este printre cele care se manifestă frecvent prin hemoragie – cum ar fi metastazele (melanom, cancer ovarian sau renal) sau al macroadenoamele hipofizare.

Printre factorii de risc pentru hemoragia intratumorală, în cazul unui glioblastom, se numără vârsta înaintată și medicația anticoagulantă și antiagregantă plachetară. Cauzele hemoragiei însă rezidă, probabil, la nivelul arhitecturii microvascularizației tumorale – vase tortuoase, de calibru crescut, cu pereți fragili, fără barieră hematoencefalică și fără suport de colagen și elastină adecvat, predispuse la ruptură.

Ca și în cazul prezentat, hemoragia intratumorală poate pune probleme mari de diagnostic atât imagistic, cât și intraoperator. În prezența unui hematom intracerebral neobișnuit ca localizare, vârstă, patologie asociată sau aspect CT/RMN, posibilitatea unei hemoragii intratumorale trebuie avută în vedere și investigată corespunzător.

Glioblastomul și sarcina nu formează o asociere frecventă, probabil din cauza vârstei medii la care apare această tumoră (55-60 ani). După cum am menționat deja, aspectul RMN, vârsta și aspectul intraoperator sugerează că este vorba de un astrocitom fibrilar (WHO II), care a evoluat către un astrocitom anaplazic (WHO III) și, în final, către glioblastom (WHO IV).

Dintre tumorile cerebrale asociate cu sarcina, cele mai frecvente sunt adenoamele hipofizare și meningioamele. Cauza este legată de prezența receptorilor hormonali la nivelul celulelor tumorale, ceea ce determină frecvent creșterea semnificativă în dimensiuni a acestor tumori, care devin manifeste clinic îndeosebi în trimestrul III de sarcină (inclusiv prin hemoragie intratumorală).

Pe de alta parte, astrocitoamele nu au receptori hormonali pentru estrogen sau progesteron, însă există și alți factori care pot influența creșterea tumorală: factori de creștere specifici sarcinii, modificările hemodinamice, factori angiogenici, și, probabil nu în ultimul rând, modificările sistemului imunitar.

Cel mai mare studiu a adunat 93 paciente cu tumori gliale diagnosticate înainte, în timpul sarcinii sau în primele 3 luni după naștere. Aproximativ o treime dintre cele 43 de tumori diagnosticate antepartum au prezentat progresie imagistică pe parcursul sarcinii; în plus, 30 de cazuri au fost diagnosticate în timpul sarcinii, majoritatea în trimestrul III și 20 în primele 3 luni postpartum. Deși nu se pot trage concluzii ferme, în lipsa unor investigații anterioare sarcinii, putem presupune că, în aceste ultime două subgrupuri, progresia tumorii a determinat simptomatologia care a condus la diagnostic.

Având în vedere posibilitatea creșterii semnificative în volum a unei tumori cerebrale pe parcursul sarcinii, se recomandă monitorizarea atentă atât a tumorii, cât și a evoluției sarcinii, și nașterea prin operație cezariană. De asemenea, datorită riscului de hemoragie intratumorală, în cazul acestor paciente, măsurile de profilaxie antitrombotică mecanică trebuie maximizate, reducând la minimul necesar tratamentul anticoagulant.

Cazul prezentat este neobișnuit atât prin prezentarea hemoragică, cât și prin asocierea cu sarcina, ceea ce pune probleme semnificative de diagnostic și management, ilustrate de altfel în istoricul pacientei.

Pentru a afla informații corecte și actualizate despre glioblastom, urmăriți site-ul dedicat http://www.glioblastom.ro/

Tumoră cerebrală gigant operată pe gaura cheii

Posted on | by bogdan | Leave a Comment on Tumoră cerebrală gigant operată pe gaura cheii

Există credința populară, chiar și în rândul specialiștilor, că o tumoră mare trebuie operată printr-o incizie mare. Chiar și în cazul neurochirurgiei, nu doar incizia, ci și voletul trebuie să fie cel puțin cât tumora. Această abordare era corectă în urmă cu 20-30 de ani, înainte de introducerea microscopului operator și a neuronavigației. În ziua de azi însă, cu tehnica și experiența potrivite, se pot opera, prin volete de dimensiunea unei monezi, tumori de dimensiuni impresionante. Cazul prezentat mai jos exemplifică perfect acest principiu.

Doamna P. avea dureri de cap și amețeli, cu tulburări de echilibru și de mers. RMN-ul cerebral a arătat o tumoră de ventricul lateral stâng de aproximativ 6 cm diametru, care producea distensia importantă a ventriculului și compresiune pe țesutul cerebral. Interesant a fost că pacienta avea și tulburări de scris și de calcul, precum și dezorientare stânga-dreapta din cauza compresiunii pe care tumora o exercita pe fibrele din substanța albă a lobului parietal stâng.

În mod evident, tumora trebuia operată. Însă cum? Și mai ales pe unde? Doamna P. este dreptace, deci emisferul stâng este cel dominant, responsabil de limbaj, citit, scris, calcul (deja afectate). Era esențial ca în alegerea strategiei de intervenție să ținem cont de toate acestea și, în mod evident, de principiile neurochirurgiei minim-invazive.

Rezultatul este vizibil pe RMN-ul postoperator: tumora de 6 cm diametru a putut fi îndepărtată printr-un volet de numai 2 cm. În felul acesta, ne-am asigurat că trauma chirurgicală asupra țesutului cerebral este minimă (în operație, ce nu vezi nu poți să strici), iar rezultatul clinic a fost pe măsură. Pacienta și-a revenit din anestezie imediat, manifestările de hipertensiune intracraniană au dispărut, iar în zilele care au urmat operației și celelalte deficite au început să se remită treptat. A fost externată ca toți ceilalți pacienți ai noștri și anume la 3 zile după operație.

Operație cu pacientul treaz pentru păstrarea vorbirii

Posted on | by bogdan | Leave a Comment on Operație cu pacientul treaz pentru păstrarea vorbirii

Totul a început în noiembrie 2012. Pe vremea aceea, Cătălin avea 27 de ani și lucra. Într-o seară, a simțit o durere de cap neobișnuită, a devenit confuz, nu a mai putut să vorbească, iar apoi și-a pierdut conștiența. Ulterior, s-a dovedit că a fost de fapt o criză de epilepsie. Desigur, a fost dus la spital, unde i s-a făcut o tomografie computerizată (CT), apoi un RMN cerebral.

Diagnosticul a fost unul sumbru: tumoră cerebrală. Problema însă era localizarea –lobul temporal stâng– acolo unde se află centri esențiali pentru vorbire. Ca atare, tumora nu putea fi îndepărtată în totalitate fără a pune în pericol limbajul.

Cu toate riscurile, Cătălin a acceptat operația, care a avut loc în aceeași lună, la Spitalul Județean Timișoara. Abordarea a fost una prudentă, pentru a nu afecta limbajul, iar rezecția parțială (aproximativ 50% din tumoră). Cu toate acestea, în primele două zile după operație, Cătălin nu a putut vorbi. Ulterior, încet-încet, și-a reluat limbajul, chiar dacă cu unele dificultăți. Vestea bună a fost că tumora era benignă (gradul II), așa că nu a fost nevoie de radioterapie sau citostatice. RMN-urile de control însă au arătat că tumora reîncepea să crească, după o perioadă inițială de stagnare.

Cătălin a venit la BRAIN Institute cu speranța că aici se va putea face ceea ce nimeni în altă parte nu s-a încumetat: să scoată tumora în totalitate, fără a-i afecta vorbirea. Știa că aici exista experiența necesară pentru procedura specială numită operație pe creier cu pacientul treaz (awake brain surgery). Era singurul mod în care ar fi putut să scape de tumoră și, după aceea, să mai poată vorbi.

Primul consult a fost la dr. Sergiu Stoica, care i-a explicat ce urmărim în cadrul operației și cum se va desfășura aceasta. A urmat consultul pre-anestezic cu dr. Anca Vișan, de la care a aflat cum va decurge anestezia: va fi adormit, i se va monta o sondă subțire pe nas prin care va respira, apoi va fi trezit și i se va cere să vorbească și să își miște mâna și piciorul drept. În acest timp, dr. Stoica va îndepărta tumora, stimulând periodic suprafața creierului cu un curent electric foarte slab pentru a testa localizarea centrilor pentru limbaj. După ce toată tumora este scoasă, Cătălin va fi din nou anesteziat și adormit pentru ultima parte a operației (închiderea).

A fost nevoie de un nou RMN care să permită utilizarea neuronavigației. Este foarte important ca, în timpul operației, chirurgul să știe în permanență unde operează, iar neuronavigația funcționează exact ca un GPS, oferind în permanență informații în acest sens.

Operația a început în jurul prânzului. Cătălin a dormit în primul sfert de oră din intervenția propriu-zisă . După ce s-a oprit medicația anestezică, la aproximativ 5 minute, s-a trezit. Nu putea să își miște capul care era fixat bine, însă putea vorbi și își putea mișca mâinile și picioarele. Partenerul de conversație a fost dr. Vișan, care l-a ținut de vorbă aproape două ore. În acest timp, echipa neurochirurgicală formată din dr. Sergiu Stoica și dr. Mihai Crăciun se ocupa de tumoră. Când au ajuns în porțiunea posterioară, acolo unde exista riscul cel mai mare pentru limbaj, s-a folosit intensiv electrostimularea bipolară pentru a identifica zonele funcționale.

A existat un moment în care Cătălin a avut probleme cu vorbirea, moment în care am considerat că este periculos să continuăm rezecția. Mai rămăsese foarte puțin, probabil 2-3% din toată tumora inițială, însă riscul să afectam definitiv limbajul era prea mare.

Când s-a terminat operația, iar Cătălin s-a trezit din anestezie vorbea fluent, chiar dacă cu unele dificultăți. A doua zi, însă, acestea au dispărut complet. RMN-ul de control ne-a confirmat că am reușit să îndepărtăm peste 95% din tumoră, ceea ce înseamnă enorm din punct de vedere al prognosticului.

Cătălin a plecat acasă a treia zi după operație vorbind normal și, practic, fără tumoră. Va reveni pentru RMN-ul de control periodic pentru că vom ține sub observație acel mic rest tumoral, însă suntem siguri că el nu va crea probleme mulți ani de acum înainte.

Am lansat glioblastom.ro

Posted on | by bogdan | Leave a Comment on Am lansat glioblastom.ro

De ce am creat acest site? 

  • Glioblastomul este o tumoră malignă a creierului. Deși nu există date centralizate sigure cu privire la România, dacă luăm ca punct de pornire statisticile internaționale, cu o incidență anuală de 2-3 cazuri la 100.000 locuitori, în România ar fi vorba de cca. 500-600 pacienți diagnosticați cu glioblastom în fiecare an. Acestor pacienți le este necesar accesul la cele mai bune informații și cel mai bun tratament.

  • Tratamentul și diagnosticul în glioblastom sunt foarte complexe și implică numeroase specialități medicale: neurochirurgie, neurologie, radiologie, anatomie patologică, radioterapie, oncologie, recuperare medicală și psihologie. Toate aceste specialități sunt importante, iar rezultatele depind de buna colaborare dintre medicii implicați.

  • Din păcate, experiența clinică ne-a arătat că puțini sunt pacienții cu glioblastom care beneficiază de tratamentul optim. De prea multe ori, în cursul normal al tratamentului, apar întârzieri, cure incomplete, întreruperi premature și alte sincope care alterează semnificativ rezultatul final.

  • Vrem să oferim pacienților și familiilor acestora informații corecte și actualizate despre glioblastom. Dorim ca acest site să devină spațiul în cadrul căruia oricine este interesat de această boală să poată obține date concrete și, mai ales, corecte, să poată adresa întrebări la care să primească răspunsuri utile, astfel încât să poată lua cele mai bune decizii în cunoștință de cauză.

  • Acest site este adresat pacienților și familiilor lor, și oferă informații solide și validate despre glioblastom, precum și noutăți cu privire la tratamentele și metodele de diagnostic care urmează să fie supuse probei timpului.

  • Extrem de important este faptul că informațiile cuprinse în acest site nu se pot substitui unui examen medical. Scopul lor este de a ajuta pacienții să obțină cele mai bune răspunsuri la problemele și întrebările care pot apărea în urma consulturilor medicale de specialitate, și nicidecum de a le înlocui pe acestea. Credem că un pacient bine informat are cele mai mari șanse la un tratament corect și cu rezultate optime.

Află mai multe pe www.glioblastom.ro

Chirurgia epilepsiei

Posted on | by bogdan | Leave a Comment on Chirurgia epilepsiei

Daniela are 18 ani și se luptă cu o boală teribilă: epilepsia. Primele crize au început în jurul vârstei de 13 ani și, deși nu erau convulsive, i-au afectat enorm viața. Totul începea cu un miros urât sau cu o senzație de déjà-vu, după care Daniela se oprea din ceea ce făcea și pierdea contactul cu lumea înconjurătoare. La început rare, crizele au devenit din ce în ce mai dese și au fost mult timp etichetate drept “căderi de calciu”.

Abia după ce a ajuns la un neurolog și a efectuat o electroencefalogramă, a devenit clar faptul că era vorba despre crize epileptice și s-a putut administra un tratament. Acesta, însă, nu a oprit complet crizele, ci doar le-a rărit pentru o anumită perioadă de timp, după care a fost nevoie de creșterea dozei și de adăugarea a încă unui medicament și a încă unuia, fiecare în doze din ce în ce mai mari, până când au început să apară reacțiile adverse. Cea mai simplă dintre acestea a fost o alergie la unul dintre medicamentele antiepileptice. Mai greu de combătut, însă, au fost creșterea în greutate, tulburările de metabolism și dereglările hormonale. Mai mult, deși medicamentele erau în doze foarte mari, crizele continuau să apară.

Primele speranțe au venit în urma consultului de neurologie – epileptologie efectuat de dr. Ioana Mîndruță, Medic Asociat BRAIN Institute, în urma căruia Daniela a aflat că pentru boala ei există o soluție definitivă. Pe RMN-ul cerebral s-a observat o modificare la nivelul lobului temporal drept, mai precis hipocampul drept, unde exista o zonă cu priză de contrast și parțial calcificată. Electroencefalograma a arătat că acolo se află sursa crizelor de epilepsie și, ca urmare, i s-a propus Danielei o intervenție chirurgicală prin care să se îndepărteze această leziune. Operația nu urma să fie una simplă, întrucât acea modificare era situată în profunzimea creierului, într-o zonă cu numeroase vase de sânge. Din acest motiv, la spitalul respectiv, i s-a spus că nu se poate face operația, considerându-se prea riscantă.

În cele din urmă, la recomandarea doctoriței Mîndruță, Daniela a ajuns la BRAIN Institute, singurul spital din România în cadrul căruia se efectuează intervenții chirurgicale pentru epilepsie în deplină siguranță, beneficiind de neuronavigație, RMN intraoperator și posibilitatea de a trezi pacientul în timpul operației (awake surgery). În cazul Danielei, nu a fost necesară această ultimă metodă, leziunea epileptogenă fiind situată pe partea dreaptă, în emisferul nedominant, neresponsabil de limbaj.

Intervenția a decurs fără incidente, echipa operatorie a fost alcătuită din dr. Mihai Crăciun (neurochirurg) și dr. Anca Vișan (neuroanestezist), sub supravegherea dr. Ioana Mîndruță (neurolog) și dr. Sergiu Stoica (neurochirurg). Operația a durat cca. 4 ore, timp în care s-a îndepărtat nu doar porțiunea de țesut cerebral care apărea modificată pe RMN, ci și capul hipocampului și nucleul amigdalian, două structuri aparent normale, dar care, așa cum a arătat electroencefalograma, aveau un rol în producerea crizelor.

Daniela s-a trezit cu bine din anestezie, fără deficiențe neurologice, iar RMN-ul de control efectuat a doua zi a arătat rezecția completă a leziunii epileptogene. Externarea s-a realizat la trei zile după operație, așa cum i-a fost promis. Daniela nu a mai făcut crize epileptice după operație, însă va trebui să continue câteva luni cu aceleași doze de medicație, până când se consolidează vindecarea creierului acolo unde s-a realizat intervenția. Ulterior, se vor scădea progresiv atât dozele, cât și numărul medicamentelor, până când administrarea acestora va fi stopată definitiv, iar diagnosticul de epilepsie va fi doar o amintire neplăcută.

Program Cercetare Neuro-oncologie

Posted on | by bogdan | Leave a Comment on Program Cercetare Neuro-oncologie

Motivație

Tratamentul pacientului cu o tumoră cerebrală malignă este multidisciplinar și complex. Succesiunea corectă și calitatea etapelor terapeutice sunt esențiale, rezultatul măsurându-se în durata de viață a pacientului. Din păcate, în România, la ora actuală, nu există un protocol coerent și general acceptat de management al pacientului cu afecțiuni neuro-oncologice.

În mod frecvent, vedem pacienți operați cu rezecții parțiale, deficite postoperatorii severe, protocoale incorecte de iradiere sau cure ineficiente de chimioterapie citostatică. Evident, speranța de viață a acestor pacienți este mai mică.

Ce ne propunem nu este inventarea unui tratament miracol pentru glioblastom și alte tumori cerebrale maligne, ci elaborarea unui standard de tratament care să includă maximum și optimum din toate formele de terapie disponibile în România în prezent. Protocolul de management va include, în funcție de caz, rezecția chirurgicală, radioterapia și chimioterapia citostatică, urmărirea imagistică periodică, re-intervenția chirurgicală, re-iradierea și chimioterapia de linia a doua.

Primii pași

Ca preambul al Programului de Cercetare în Neuro-oncologie pe care îl vom desfășura în următorii doi ani, am invitat alături de noi oncologi și radioterapeuți din principalele centre private din București. Miercurea viitoare organizăm o masă rotundă în cadrul căreia vom vorbi despre tumorile cerebrale maligne, tumorile spinale și cele cranio-faciale. 

Dr. Mihai Crăciun și dr. Cristina Mihoc, neurochirurgi BRAIN Institute, se vor supraspecializa în neuro-oncologie și vor fi coordonatorii acestui program de cercetare.

Revenim cu detalii imediat după întâlnire. 

 

Awake brain surgery – Operație cu pacientul treaz

Posted on | by bogdan | Leave a Comment on Awake brain surgery – Operație cu pacientul treaz

Doina a fost operată prima oară în 2009; lucra la Sofia pe vremea aceea. În luna martie a început să acuze dureri de cap, astenie și stare de greață. Toate acestea s-au agravat progresiv până când, într-o zi, a făcut mai multe crize convulsive. A ajuns la spital, i s-a făcut un computer-tomograf și s-a descoperit o tumoră cerebrală frontală stângă. A fost operată de urgență: i s-a îndepărtat o tumoră cerebrală care infiltra lobul frontal stâng. Diagnosticul anatomopatologic a fost de astrocitom anaplazic, o tumoră agresivă, pentru care a trebuit să facă radioterapie și chimioterapie citostatică.

Lucrurile au mers spre bine, fără complicații sau sechele, și Doina a putut să își reia o viață normală. Odată la șase luni, făcea un RMN de control; până recent, acesta arăta bine. În luna martie a anului trecut a apărut o priză de contrast pe RMN, în spatele zonei de unde a fost îndepărtată tumora. Era un lizereu fin localizat în imediata apropiere a unuia dintre centrii limbajului (aria Broca, prin care se produce limbajul); exista riscul ca la o eventuală intervenție chirurgicală să se lezeze acest centru și Doina să nu mai poată vorbi. Din acest motiv, s-a decis amânarea operației și repetarea RMN-ului peste șase luni. Din păcate, acesta nu a arătat bine. Mica zonă de priză de contrast s-a extins și a aparut și edem cerebral în jurul ei, semn că avem de-a face cu o tumoră activă. Nu mai putea fi vorba de o nouă amanare, operația trebuia făcută.

Pentru că exista riscul de afectare permanentă a limbajului, ne-am decis să facem operația cu controlul acestuia, adică awake brain surgery sau operație cu pacientul treaz. Ce înseamnă asta? Operația începe, ca de obicei, cu pacientul anesteziat — ce-i drept, o anestezie mai specială. După ce expunem suprafața creierului, trezim pacientul și îl punem să execute diferite sarcini, în funcție de situație; în cazul Doinei, limbajul fiind vizat, i s-a explicat că va trebui să vorbească în timpul operației. În acest timp, echipa operatorie aplică un mic curent electric pe suprafața creierului, care blochează pentru o scurtă perioadă de timp funcționarea acelei zone a creierului. Când am fi întâlnit unul dintre centrii limbajului, sau conexiunile lui, pacienta nu ar mai fi vorbit, iar noi am fi știut că acolo nu avem voie să operăm.

Zis și făcut. Doina a înțeles ce trebuie să facă, a fost de acord și operația a demarat. Ca să nu aibă dureri, incizia la scalp a fost infiltrată cu anestezic local, iar ca să poată vorbi fără a fi detubată, Doina a fost intubată pe nas, o procedură delicată, dar eficientă. Poziția pe masa de operație este, de asemenea, foarte importantă; pacientul va fi treaz câteva ore și trebuie să se simtă confortabil.

Pentru că prima parte a intervenției (incizia la piele și desfacerea căpăcelului osos – voletul) este și cea mai dureroasă, Doina a fost inițial adormită. După un sfert de oră, când creierul era deja expus, medicația anestezică a fost oprită și Doina s-a trezit — greu, ca dintr-un somn bun, dar s-a trezit. Dr. Anca Vișan (neuro-anestezist, BRAIN Institute) îi punea diferite întrebări; îi arăta obiecte și o punea să le denumească, să precizeze culorile și la ce folosesc acele obiecte; să povestească întâmplări din vacanță și despre familie — orice, numai să vorbească. Și a vorbit aproape două ore. În acest timp, Dr. Sergiu Stoica (neurochirurg, BRAIN Institute) stimula suprafața creierului în căutarea ariei Broca, prin care se produce limbajul. Din fericire pentru toată lumea, nu a găsit-o. Foarte probabil, acest centru era deplasat de către tumoră. Astfel, tumora a putut fi îndepărtată în totalitate. La sfârșitul rezecției, nu mai exista tumora cerebrală, iar Doina vorbea în continuare. Au existat câteva mici greșeli, dar nimic grav, nimic permanent. Ultima parte a operației a decurs simplu, fără incidente, dar Doina a fost adormită pentru a nu avea dureri

A doua zi după operație a făcut RMN-ul de control, care arată foarte bine: tumora a fost scoasă în întregime și nu avem alte complicații. La două zile de la operație Doina se simțea bine: vorbea bine și fluent, doar se mai încurca atunci când se grăbea. După 2-3 săptămâni, când a dispărut edemul cerebral din lobul frontal stâng, nu mai exista nicio problemă de limbaj.