Dr. Anca Vișan face parte din valul de medici tineri care își fac meseria cu pasiune și care promit să ducă medicina din România la următorul nivel. Este printre primii medici anesteziști din România care fac anestezie pentru awake brain surgery sau chirurgie trează și, în echipă cu doctorul Sergiu Stoica, a contribuit la rezolvarea unor cazuri medicale complexe, considerate inoperabile în România până la momentul respectiv.

Spune că cea mai mare bucurie a ei este să vadă că pacienții ei se fac bine și pleacă acasă pe picioare și cu o stare de sănătate integră.

În interviul de mai jos, ne vorbește despre cum a ales cariera în medicină, despe relația sa cu pacienții ei, despre fascinanta Awake Brain Surgery și despre dărâmarea unor ziduri aparent de neclintit, totul, în lupta continuă pentru viață. 

 

1. Cum v-ați hotărât să deveniți medic? Cum ați ales specialitatea ATI și de ce v-ați orientat către neuro-anestezie?

Nu aș putea numi un moment anume în care m-am hotârât să devin medic, mai degrabă aș spune că de când mă știu am avut o atracție către acest domeniu. Nu mi-am dorit nicio secundă în viața mea să fiu altceva.

De pe la 3-4 ani când am început să înțeleg ce însemană o meserie, eu am spus că îmi doresc să fiu medic, iar acest lucru nu s-a schimbat până am intrat la facultate. Îmi aduc aminte că, atunci când a venit momentul să dau admitere și am fost întrebată dacă sunt sigură că asta vreau, am răspuns afirmativ fără să am nici măcar cel mai mic dubiu. Am intrat din prima și am studiat cu drag în toți anii.

La ATI am ajuns dintr-o întâmplare. În momentul în care eu am terminat facultatea, nu era ca acum, să dai imediat examenul de rezidențiat – trebuia să facem un an de stagiu. La o săptămână după ce am dat noi licența s-a hotărât însă că se va susține examen de rezidențiat în acel an. M-am decis să susțin examenul și l-am luat.  Inițial eu voiam să mă orientez către cardiologie (lucrarea mea de diplomă a fost în cardiologie), dar exact în fața mea s-a ocupat ultimul loc. Astfel, în momentul în care a trebuit să-mi aleg specialitatea, am rugat comisia să mă aștepte puțin, am sunat-o pe nașa mea care este medic ginecolog, ea mi-a spus să aleg ATI, așa că am ales ATI fără să știu, în acel moment, ce înseamnă ATI. Deci în momentul în care am intrat în ATI, nu știam precis în ce mă bag. În momentul în care am început însă, m-a cucerit iremediabil.

Trecerea către neuro-anestezie a fost, de asemenea, presărată cu o doză considerabilă de imprevizibil. În perioada rezidențiatului, nu am făcut anestezie în neurochirurgie; am făcut anestezie și terapie intensivă generală, pe chirurgie generală, pediatrie, orice altceva în afară de neurochirurgie și cardiovascular. În momentul în care am terminat rezidențiatul, trebuia să mă angajez undeva, iar în România acest lucru nu este foarte ușor din postura de tânăr medic specialist. Mi-am depus CV-ul în mai multe părți, am avut norocul să fiu acceptată la Spitalul Euroclinic – Profesorul Brătilă mi-a acordat încrederea lui, i-a plăcut probabil de mine la interviu. După o lună de la angajarea mea, am avut norocul de a-l cunoaște pe Dr. Sergiu Stoica și de a începe un proiect de neurochirurgie care mi s-a parut inedit, interesant, deosebit. Prima operație pe care a avut-o cu mine a fost o tumoră cerebrală foarte complexă; o operație foarte greu de efectuat atât din punct de vedere chirurgical, cât și din punctul de vedere al riscurilor intra și post operatorii care mă priveau în mod direct, evident. Din fericire, totul a decurs foarte bine atunci. Am început să facem operaţii de neurochirurgie majoră care nu se făceau până atunci, sau nu se făceau cu rezultatele pe care le are doctorul Sergiu Stoica. Practic am început să operăm pacienţi cu patologie neurochirurgicală care până la acel moment erau trimişi în străinătate cu formularele E112, deoarece afecţiunile respective erau considerate de nerezolvat în România, fie din cauza lipsei echipamentelor, fie din cauza lipsei pregătirii. Doctorul Sergiu Stoica mi-a propus să încercăm să rezolvăm aceste patologii, împreună, tocmai pentru a le acorda pacienţilor o şansă de a cheltui mai puţin prin faptul că nu mai merg în străinătate şi de a scăpa de stresul pe care îl ai inevitabil când pleci să te operezi în altă ţară.

În privința dezvoltării mele în acest domeniu, am citit cam tot ce era de citit despre anestezia în neurochirurgie, am fost autodidactă. Îmi fac meseria cu dragoste, implicare și cu foarte multă atenție la detalii. Cred că este extrem de important să fii foarte atent la detalii și să fii foarte atent la pacientul tău, pentru că pacienții vin să se opereze pentru probleme neurochirurgicale, însă ei prezintă o complexitate fizio-patologică mult mai mare decât partea ce ține strict de intervenția propriu-zisă.

Eu trebuie să fiu foarte atentă la fiecare aspect al vieții și sănătății pacientului pentru ca tot actul operator să decurgă fără incidente majore; pentru mine este foarte important să reușim să identificăm eventualele viitoare probleme care ar putea să apară, să reușim să prevenim orice complicație, orice incident legat de bolile asociate pacienților, pentru că este mult mai important să previi decât să combați, odată apărută o complicație. Asta înseamnă un consult preanestezic amănunțit, analize de sânge, analize paraclinice și orice alte examinări conexe, astfel încât la sfârșit să putem trage o linie și să avem niște date relevante, niște diagnostice clare, respectiv un plan de tratament preoperator care să optimizeze starea de sănătate a pacientului (care este, de multe ori, dezechilibrat din punct de vedere cardiovascular, renal, pulmonar etc.) până la momentul 0 al operației, iar pacientul să intre în sală cu niște resurse optimizate. Urmează partea de internare, de anestezie propriu-zisă, în care, de asemenea, rolul nostru este să afectăm cât mai puțin aceste funcțiuni deja alterate, încercăm să scoatem pacientul din sală într-un mod optim atât din punctul de vedere al bolilor de care suferă, cât și din punctul de vedere al eventualelor complicații ce pot fi legate de intervenția chirurgicală propriu-zisă. După aceea, urmează partea de îngrijire postoperatorie, când pacientul este foarte sensibil, fragil, iar rolul nostru este să îl urmărim îndeaproape pentru a parcurge cu bine perioada imediat de după intervenție, să ajungem la momentul în care îl putem externa. De multe ori, am grijă de pacienții mei și după ce au ajuns acasă.

Pe scurt, rolul meu este să-i ofer chirurgului condiții optime pentru a-și face operația și pacientului siguranța că va ieși din operație și din spital intact morfo-funcțional.

2. În ce constă activitatea dumneavoastră în cadrul Brain Institute? De ce ați ales Brain Institute și nu alt spital?

După 5 ani petrecuți într-un alt spital, am considerat că trebuie să ne extindem, să putem oferi pacienților noștri niște servicii care să fie integrate într-un spital unde să avem un spațiu mai generos, dedicat neurochirurgiei, unde să putem face într-un singur loc toate analizele și investigațiile de care avem nevoie.

Pe de-o parte, creșterea fluxului de pacienți ne cerea un spațiu mai generos și, pe de altă parte, aveam nevoie de un flux de investigații mai fluid care să ne ajute să desfășurăm actul chirurgical și medical fără întreruperi; acest lucru presupunea o întreagă infrastructură asociată neurochirurgiei, disponibilă într-un singur loc. Toate aceste elemente și-au găsit răspunsul aici, în cadrul Brain Institute. Faptul că avem și secția, și terapia intensivă care se ocupă strict de partea neurochirurgicală, cu mici alte lucruri conexe și faptul că avem posibilitatea de a realiza toate investigațiile aici (inclusiv RMN intraoperator) și că avem în spital o echipă de specialiști în chirurgia cardiovasculară este extrem de important.  Toate aceste lucruri ne ajută să ne desfășurăm activitatea în condiții de siguranță maximă și, bineințeles, ne ajută să ne dezvoltăm în continuare. 

3. Cum arată o zi obișnuită în cadrul Brain Institute?

Vin la spital foarte de dimineață, la 7 – 7:30 sunt aici. Primul lucru pe care il fac, după ce îmi beau cafeaua, este să efectuez vizita în terapie intensivă și să evaluez starea de sănătate a pacienților operați, după care merg pe secție și văd fiecare pacient în parte: identificăm problemele nou apărute, vedem ce tratament trebuie aplicat în ziua respectivă, ce investigații suplimentare trebuie efectuate și stabilim planul de tratament. După vizită, merg în sală, urmează operațiile planificate pentru ziua respectivă: mă ocup de îngrijirea intraoperatorie a pacientului și apoi notez în fișa de observație toate detaliile legate de evoluția pacientului și planul de îngrijire și tratament pentru ziua respectivă. După operații, încep consultațiile: văd pacienți pentru evaluarea preoperatorie și consultul preanestezic. Între timp, mai apar urgențe ale pacienților internați – copii și adulți – sau ale pacienților de acasă. 

4. Cum vă pregătiți pentru fiecare caz înainte de a intra în sala de operație? 

Fiecare operație are un algoritm standardizat. Pentru fiecare tip de intervenție, pentru fiecare secție și pentru sala de operație există niște protocoale clare pe care le urmăm, care sunt cunoscute de tot personalul care se ocupă de pacienți. Aceste protocoale de funcționare (care acoperă tot parcursul pacientului, de la intrarea în spital, pregătirea pentru intervenție, operația propriu-zisă, analize, RMN, șederea în terapie intensivă și până la externare) au un rol extrem de important în fluidizarea activității și în derularea intervențiilor în condiții de maximă siguranță. Protocoalele se referă atât la manipularea propriu-zisă a bolnavului, cât și la planul de investigații și la planul de tratament, de anestezie și de îngrijire. Totul este foarte clar, astfel încât surprizele nu prea pot apărea.

Din perspectivă personală, mărturisesc că există intervenții înaintea cărora mă trezesc noaptea; mi se întâmplă asta mai ales înaintea intervențiilor la copii foarte mici. Acolo cred că intervine factorul emoțional. La copilul foarte mic, cu patologie tumorală, factorul emoțional este semnificativ.

5. Care este relația dumneavoastră cu medicii chirurgi?

Eu cred că avem o relație de prietenie din punct de vedere social, iar din punct de vedere profesional, o relație complementară. Este foarte important ca anestezistul și chirurgul să fie ca yin și yang. Exact asta cred că este descrierea cea mai bună, pentru că noi nu suntem într-o competiție, cum se întâmplă, de multe ori, în alte locuri. Anestezistul trebuie să îl ajute pe chirurg și trebuie să-i creeze acestuia condițiile optime, astfel încât activitatea chirurhicală să se defășoare fără nicun fel de impediment. Noi trebuie să luam de pe capul chirurgului toate celelalte lucruri  legate de sănătatea pacientului, așa încât el să se poată concentra strict la problema chirurgicală, restul lucrurilor revenind în sarcina anestezistului. Este foarte important pentru chirurg să fie degrevat de alt balast care l-ar încurca să se concentreze doar pe patologia chirurgicală și pe tehnică.

Este important să discutăm deschis despre planul de tratament: ei îmi comunică toate detaliile intervenției chirurgicale, pentru a ști cu ce și cum îi pot ajuta. De asemenea, consider că este important ca eu să le comunic lor care sunt principalele temeri legate de alte aspecte ale sănătății pacienților ce pot fi cauzatoare de probleme. Per ansamblu, o comunicare eficientă între chirurg și medicul anestezist joacă un rol esențial în derularea activității medicale în condiții optime.

6. Care considerați că este esența relației medic-pacient? Care sunt principiile după care vă ghidați în relația cu pacienții dumneavoastră? Ce părere aveți de rolul empatiei în medicină? 

Fiecare pacient este unic și trebuie tratat cu maximă atenție la fiecare detaliu al stării sale de sănătate. Cred că este important, în primul rând, să fim umani. Legătura din punct de vedere uman cu pacientul este esențială și stă la baza întregii relaționări cu acesta, atât pe perioada internării, cât și după externare. Întotdeauna mă gândesc că au niște probleme pe care le-am putea avea și noi sau în familia noastră și îi tratez ca și cum ar fi parte din familia mea și ca și cum am fi foarte apropiați de ei. Iar acest lucru cred că este benefic din punct de vedere psihologic pentru pacienți și cred că îi ajută și în perioada de recuperare să vadă că există o apropiere între echipa medicală și ei, nu doar că sunt tratați ca niște bolnavi oarecare. Pun suflet în relația cu fiecare pacient și aș vrea ca ei să știe acest lucru. Iar dacă apropierea noastră față de ei îi ajută în procesul de vindecare, este cea mai mare recompensă. Ca o mică paranteză, de multe ori mă sună pacienți care au probleme dintr-un cu totul alt registru față de intervenția realizată de noi. Și fac asta tocmai pentru că au încredere în noi, pentru că am creat această legătură emoțională cu ei. Lor le face bine să simtă că empatizăm cu ei. 

7. Ce înseamnă neuro-anestezie modernă? Ce beneficii aduce pacienților? 

Eu practic neuro-anestezia modernă încă din 2008, știind că sunt niște beneficii indiscutabile ale acestui tip de neuro-anestezie. În primul rând, neuro-anestezia modernă permite ca pacientul să se trezească la sfârșitul intervenției chirurgicale fără a avea o sedare reziduală semnificativă; acest lucru ne ajută să facem rapid diferența între un pacient care are o suferință neurologică consecutivă intervenției chirurgicale și un pacient care are doar o sedare reziduală prelungită. De exemplu, dacă pacientul prezintă o leziune neurologică imediat după intervenție, medicilor le este dificil spre aproape imposibil să identifice acea leziune care, de altfel ar trebui redresată rapid, în cazul în care pacientul este încă adormit. Deci este foarte important ca setarea anesteziei să se facă în așa fel încât la sfârșitul operației, după doar câteva minute, pacientul să se trezească și să fie integru neurologic, pentru a ne permite nouă evaluarea neurologică: să știm că acest pacient este bine sau că avem de-a face cu o leziune neurologică sau că avem nevoie rapid de un RMN.

8. Sunteți printre puținii specialiști din România care realizează proceduri speciale de tipul Awake Brain Surgery. Ne puteți povesti mai multe despre această tehnică?

Awake Brain Surgery, adică trezirea pacientului în timpul operației, este posibilă tot datorită neuro-anesteziei moderne. În România se practică în foarte puține unități medicale, însă în străinătate este o tehnică binecunoscută care permite excizarea unor tumori de scoarță cerebrală care se dezvoltă în zone elocvente din punct de vedere funcțional: există tumori care se dezvoltă în centrii neurologici elocvenți care au funcții principale, semnificative, cum sunt vorbitul sau mișcarea fină. De asemenea, sunt tumori a căror structură este foarte asemenătoare cu structura normală a creierului și la un microscop simplu nu se poate face o distincție extrem de clară între zona unde se termină tumora și zona unde începe țesutul sănătos, acestea dezvoltându-se, repet, în zone care pot fi elocvente din punct de vedere neurologic. În aceste cazuri, chirurgii solicită anestezie Awake: trezim pacientul în timpul operației și îl rugăm să execute diverse acțiuni: fie să vorbească, fie să repete, fie să recunoască anumite lucruri, să efectueze calcule complexe, să se miște; în acest timp, chirurgul acccesează o zonă care este elocventă din punct de vedere funcțional și putem vedea cu precizie punctul de demarcație în care se termină tumora și unde începe țesutul neuronal normal, care, dacă ar fi excizat, ar aduce o leziune neurologică ireversibilă. Nu am putea face asta dacă nu am avea anestezicele moderne care să poată fi manipulete așa încât pacientul să poată trece facil și fără efecte adverse de la starea de veghe la starea de adormire, totul în decurs de câteva minute, iar trezirea să fie eficientă: adică să nu avem un pacient semi-adormit care să nu poată să răspundă; pacientul trebuie să fie perfect conștient, să nu îl doară nimic,  să nu simtă discomfort, să aibă o stare de bine, să nu fie anxios, să nu tușească, să respire corect, să își mențină stabilitatea cardio-vasculară.

Trezirea pacientului în timpul operației, fără a simți niciun fel de discomfort, este posibilă pentru că există mai multe tipuri ale anesteziei: există hipnoza, care se ocupă de somn, există analgezia, care se ocupă de durere, există relaxarea musculară. Anestezistul trebuie să fie capabil să gestioneze separat aceste componente ale anesteziei. Și poți să faci analgezie fără să faci hipnoză. Anestezia modernă reușește să disocieze aceste aspecte. De exemplu, anestezia cu gaz care se dă în multe cazuri amestecă toate aceste componente și nu poți gestiona foarte bine o anestezie cu gaz. Noi, folosind o anestezie intravenoasă putem gestiona foarte clar hipnoza, analgezia și putem fluctua gradul de analgezie și hipnoză pe care îl folosim. În neuro-anestezie, folosim mai puțin relaxantele musculare pentru că nu ne trebuie. Și ar fi și amnezia, a patra componentă a anesteziei generale, de care, de asemenea, nu avem nevoie.

Este important ca pacienții să știe că anestezia modernă permite efectuarea Awake Brain Surgery fără a fi riscuri semnificative pentru viața lor, pentru starea lor de sănătate. Acest tip de anestezie este indicat tocmai pentru a ușura rezecția chirurgicală a acestor tumori complexe.  Altfel, cu o anestezie generală clasică, ar putea exista riscul fie să se excizeze prea mult și să se intre prea mult în zona sănătoasă și atunci pacientul să rămână cu dificultăți de vorbire, de mișcare, de calcul, fie, dimpotrivă, din frica de a nu apărea aceste deficite, chirurgul să se oprească prea devreme și să rămână o zonă tumorală pe loc, existând un risc crescut de recidivă.

Pacienții trebuie să știe că la momentul de față putem optimiza la maxim intervenția chirurgicală, chiar dacă aceste tumori cresc în niște zone despre care li se spune în alte părți că „dacă scot asta, te las paralizat” sau „dacă scot asta, nu mai poți vorbi”. La momentul de față, noi suntem capabili să facem intervenția cu un  risc mult mai redus de a handicapa pacientul. Iar un rol semnificativ în succesul intervenției este acest tip de anestezie și noi avem experiență în a o face corect: să ajutăm chirurgul să-și deruleze actul chirurgical în condiții optime și, totodată, să ajutăm pacientul să nu aibă de suferit, nici din punct de vedere emoțional (realizând o bună anxioliză, pacientul nu este alert sau terifiat de experiență, ci se simte bine), nici din punct de vedere fizic. Atunci când trezim pacientul în timpul operației, îl ajutăm să aibă o stare bună atât prin medicație, cât și prin simpla noastră prezență: îi vorbim, îl ținem de mână, îl asigurăm că totul este în regulă. Sigur că și acest factor psiho-emoțional contează foarte mult pentru pacient și îi creează o stare de bine, așa încât poate colabora cu succes și fără niciun fel de incident. Este însă foarte important să informăm pacientul încă de la consultul preanestezic și să-i explicăm în detaliu toată intervenția și că ne bazăm și pe colaborarea cu el, asigurîndu-l, în același timp, că nu va avea nicio traumă psihică sau fizică legat de acest aspect. Gradăm analgezia și gradul de anxioliză în funcție de necesitățile fiecărui pacient în parte. 

9. Care considerați că este cea mai mare provocare cu care vă confruntați în meseria pe care o practicați? 

Am avut pacienți cu cazuri extrem de dificile pe care am reușit să-i salvez. Cred că asta este una dintre cele mai mari provocări: să reușești să salvezi un pacient atunci când, aparent, nu mai are nicio șansă. Faptul că aceste persoane vin acum și îmi mulțumesc și îmi spun că dacă nu eram, cu siguranță ar fi murit…îmi oferă un sentiment pe care nu îl pot verbaliza. După luni de zile de luptă și terapie intensvă grea, am reușit, cu aceste persoane, ca la momentul de față să fie sănătoase și normale, ceea ce ce reprezintă o mare satisfacție pentru mine. 

10. Cât de importante considerați că sunt studiul permanent și adaptarea practicii la ultimele descoperiri in domeniu? 

Foarte importante pentru că permanent apar modificări, descoperiri care ne pot optimiza abordarea față de o anumită patologie a pacientului. E important să vedem ce fac și alți medici din afara țării, dacă au mai descoperit niște lucruri care ar putea să ne ajute. Merg periodic la Congrese și aplic în activitatea mea de aici tot ce văd acolo. Suntem la curent cu toate noutățile de la nivel internațional. 

11. Trei principii după care vă ghidați activitatea:

Umanitatea îmi guvernează activitatea. Este cel mai important aspect în meseria mea. Nu banii, nu faima, nu orgoliul. Aceste aspecte nu mă interesează deloc. Mă interesează să pot să ajut oamenii. Și nu numai eu sunt așa, ci și colegii mei gândesc la fel și cred că asta este ceea ce ne ține uniți ca echipă. Acesta cred că este principiul fundamental, alături de acela de a nu face rău. 

12. În ultimii ani, medicina a înregistrat progrese fantastice susținute de tehnologie. Care considerați că este inovația cu impact semnificativ asupra neuro-anesteziei?

Tehnologia pe care o folosesc în acest moment a reprezentat o inovație majoră în domeniu și a revoluționat practic modul în care se practică anestezia, având beneficii majore pentru apcienți. Anestezia mea se bazează pe anestezia intra-venoasă de tip Total Controlled Infusion care este ghidată, urmărită cu ajutorul Bispectral Index. Dacă însă apare ceva care să ne arate că este superior tehnicii pe care o folosim noi în acest moment, sigur că suntem deschiși. 

13. Creierul uman este cel mai complex organ și, probabil, cea mai complexă structură existentă în momentul de față în univers. Este ceva care vă intrigă la modul în care este construit creierul uman? 

Creierul uman este un mister pentru marii cercetători și pentru marii oameni de știință. Este o discuție foarte largă și da, suntem departe de a spune că știm fiecare structură, suntem foarte departe de a descifra tainele creierului și sunt convinsă că este mult mai mult decât ne imaginăm noi. Partea ce ține de conștiință nu cred că este neapărat un rezultat al unei interacțiuni chimice ale unor substanțe din niște celule, cred că totul este mult mai complex. Cu siguranță însă creierul este o enigmă și nu știu dacă în următoarea sută de ani se va descoperi cum funcționează și în ce mod este el baza structurală, anatomică, a conștiinței noastre. 

14. Ne puteți împărtăți viziunea dumneavoastă în ceea ce privește viitorul neuro-anesteziei? 

Ca în orice domeniu, ca în orice ramură medicală, viitorul este spre a se inova în materie de tehnici, substanțe și metode care să interfere cât mai puțin și cât mai scurt cu pacientul, reușind o manevrabilitate și o disociere mai bună a fiecărui paramatru al anesteziei  – să putem controla și mai bine toate aceste componente, să punctăm exact la ce cote dorim, să putem face operații cu un pacient cât mai puțin afectat de anestezic. Lucrul acesta se întâmplă acum, față de cum se desfășurau lucrurile în trecut, dar, bineînțeles, există loc de îmbunătățiri în continuare. 

15. Dacă ar fi să facem un exercițiu de imaginație, de unde credeți că va veni următoarea revoluție în neuro-anestezie?

Revoluția în anestezie a fost marcată de momentul în care s-a trecut de la anestezia cu gaz la cea cu administrare intravenoasă. Aceea a fost, într-adevăr, o descoperire marcantă. Nu știu ce s-ar putea descoperi; cred că direcția este înspre disocierea din ce în ce mai precisă, mai fină a fiecărui anestezic în parte și controlul din ce în ce mai riguros al fiecărui parametru.   

17. V-ați gândit să plecați în străinătate?

Inițial, mă gândeam să plec din țară pentru că atunci când am terminat rezidențiatul nu aveam niciun fel de perspectivă de a mă angaja. Acest lucru era considerat un obiectiv greu de atins pentru orice tânăr rezident în România. Sunt foarte mulți tineri foarte buni, dar, în același timp, dezorientați și, în acest context, mulți aleg să plece afară.

În momentul de față sunt căutată de centre din Anglia și Franța care mă invită să mă angajez acolo. Sigur că mi-am pus problema, dar mie și familiei mele ne place să trăim în locul în care ne-am născut pentru că așa simțim și nu consider că în altă parte umblă câinii cu covrigi în coadă. Vreau să fac ceva pentru români. Dacă pot să le aduc un bine cât de mic pacienților români, sunt foarte mulțumită. Deci nu aș mai pleca decât dacă aș fi constrânsă. Dar nu aș face asta cu plăcere. Prefer să rămân aici și să fac ceea ce știu aici, în condițiile în care avem o echipă minunată și infrastructura  necesară pentru a ne practica meseria la cele mai înalte standarde.

18. Ce vă ajută să vă deconectați, să vă relaxați?

Muzica. Este foarte important să avem muzică și în sala de operație. Muzica ne dă o stare de bine, ne ajută să ne concentrăm, să ne relaxăm și să lucrăm frumos. Nu putem face operații fără muzică. În afara spitalului, mă relaxez în grădina mea – îmi place foarte mult grădinăritul, dar și amenajând casa și lucrând la tot felul de obiecte DIY – îmi place să le confecționez, să le vopsesc – mă ajută să mă deconectez.